Principală  —  IMPORTANTE   —   Premierul României, Florin Cîțu: „Vom…

Premierul României, Florin Cîțu: „Vom sprijini toate eforturile Nataliei Gavrilița și ale Cabinetului său, îndreptate spre aprofundarea reformelor și a parcursului european”

Foto: Florin Cîțu/ Facebook

Premierul României, Florin Cîțu, susține că va sprijini toate eforturile prim-ministrei, Natalia Gavriliția, și ale Cabinetului de miniștri „îndreptate spre aprofundarea reformelor, consolidarea statului de drept și a parcursului european”. Asta după ce echipa guvernamentală a candidatei desemnată pentru a treia oară la funcția de premier a primit vot de încredere din partea Parlamentului vineri, 6 august.

„Mult succes noului Guvern al R. Moldova, care a primit, astăzi, votul de învestitură, la Chișinău! Vom sprijini toate eforturile doamnei prim-ministru Natalia Gavrilița și ale Cabinetului său, îndreptate spre aprofundarea reformelor, consolidarea statului de drept și a parcursului european.

Așa cum am arătat în scrisoarea de felicitare pe care tocmai am semnat-o, astăzi, pentru doamna prim-ministru, suntem pregătiți să începem imediat să lucrăm pe întreaga agendă de cooperare bilaterală, în spiritul Parteneriatului Strategic pentru integrarea europeană a R. Moldova. Găsiți în Guvernul României și în mine, personal, un partener angajat deplin în demersurile pentru toate aceste direcții”, a spus premierul într-o postare pe Facebook.

Vineri, 6 august, echipa guvernamentală a candidatei desemnată pentru a treia oară la funcția de premier, Natalia Gavrilița, a primit vot de încredere din partea Parlamentului, după prezentarea programului de activitate şi a listei Guvernului.

În baza votului de încredere acordat de Parlament, preşedinta R. Moldova, Maia Sandu, poate numi Guvernul.

În primele luni de mandat, Guvernul Gavrilița a anunțat că va prioritiza patru direcții de activitate: gestionarea eficientă a crizei sanitare cauzate de pandemia de COVID-19, demararea reformei justiției și pachetul anti-corupție, creșterea veniturilor populației și protecția socială a grupurilor vulnerabile, precum și restabilirea finanțării externe.