Într-un sătuc aflat la 30 de km de Chișinău, te întâmpină o căsuță în formă de ciupercă acoperită cu stuf. Opt tineri și-au găsit aici locul unde să se simtă în siguranță și unde pot să-și permită să „respire”.
Hambarul înalt din apropiere are pereții din scânduri de lemn aranjate în linie verticală. Din încăpere răsună: „Гори но не сжигай. Гори чтобы светить” (Arde, dar să nu frigi. Arde, ca să luminezi). Intensitatea vocilor crește, apoi se transformă brusc într-o șoaptă care îți vibrează în piept, iar pielea ți se face de găină. Tensiunea schițată de voci este sporită de încurajările celor trei tutori care stau în fața grupului și-i îndeamnă să treacă acest mesaj prin ei și să devină „filtre” ale propriilor trăiri.
A mai rămas doar o zi până la încheierea primei ediții a atelierului Queerdos ACTing UP, dedicată persoanelor queer din Republica Moldova. Timp de șapte zile, aceștia au învățat să scrie, să se relaxeze, să-și comunice fricile și să privească realitatea cu capul sus, privind direct în ochii celor care vor să-i rănească.
„Ecosistemul” Queerdos
„Asta e și filosofia noastră, celor de la Queerdos. De fapt, denumirea a pornit de la cuvântul weirdo, „ciudat” – din piesa celor de la Radiohead. Și dacă îmi spui că sunt un ciudat, apoi poți să-mi spui că sunt un Queerdos. Ideea este să transformi un cuvânt care te ofensează într-o chestie care te face mai puternic”, spune Cat, una dintre tutorele care îi învață pe participanți să se iubească și să se manifesteze prin artă.
Echipa Queerdos lucrează împreună deja de trei ani. Scopul acesteia este să creeze o platformă pentru comunitatea LGBTQI+, care să învețe să vorbească prin artă. „Suntem ca o familie aici. Avem grijă unul de celălalt. Este ca un ecosistem: eu sunt inima; Trace este creierul; Jenny este gura; Simona este sistemul nervos; Luqua este mâinile; iar Tom reprezintă ochii și urechile”, îi descrie Cat pe membrii echipei.
Tronul
Emoțiile și tensiunea crește cu fiecare oră. Simți cum atmosfera se încinge, mișcările celor prezenți devin mai grăbite. Jenny mai redactează un monolog care urmează să fie rostit la performance-ul din următoarea zi.
Câțiva tineri și tinere își pregătesc „tronurile” de pe care vor rosti textele scrise într-o zi, după mai multe exerciții de relaxare, descriere de emoții și uneori cu mult plâns. „Zilele astea am plâns, cât n-am plâns într-un an. Au fost multe descărcări emoționale. Ca și cum te-ai duce la un super mega fine psiholog. E un fel de terapie prin artă”, spune Toma, o tânără cu părul lung, blond, strâns la spate într-o coadă groasă. Se concentrează să decoreze scaunul pe care are să stea când va rosti monologul. Leagă de spătar un ferăstrău, lipește pe scaun cuie cu vârfurile ascuțite orientate în sus, iar pe partea de jos a scaunului descoperi o inimă cu mingiuțe roșii și moi.
Cu fruntea ușor încruntată deasupra scaunului său, stă și Sam. Colorează în negru aripile legate de spătar. „Sunt o lebădă neagră care, de multe ori, nu-și găsește locul”, spune el, întinzând cu nonșalanță și foarte teatral fiecare cuvânt. Monologul lui Sam este unul dintre cele mai lungi, care te zguduie și îți redă tristețea și singurătatea pe care o poartă cu el, ca pe o batistă. „Nu sunt omul care să povestească ce trăiește, dar aici m-am descoperit, iar ce a ieșit va fi prezentat în piesa pe care o s-o jucăm. Fiecare dintre noi își va povesti istoria de viață. Nici nu mă gândeam că pot scrie așa. Nici nu știam că am adunat în mine atâtea lucruri”, adaugă Sam.
În timp ce pensulele scăldate în vopsea sunt trecute peste lemnul decolorat, Luqua îi urmărește zâmbitor și pregătit să le sară în ajutor. Este pentru prima dată în Moldova și a fost încântat de liniștea pe care a descoperit-o în această zonă. „Sunt aici pentru a-i călăuzi să transpună tot ce simt și ce-i macină. Vreau să scape de aceste frici”, spune el.
Siguranță
Natalia este ca un soare care nu se oprește să zâmbească. Aici se simte foarte bine, recunoaște ea. Se îndreaptă cu pași grăbiți spre hambarul unde alți colegi fac ultimele repetiții. Emoțiile încep să crească.
„Niciodată nu m-am gândit că aș putea să împart cu oamenii trăirile mele, să le vorbesc despre viața mea și să nu fiu judecat pentru asta. Când te simți în siguranță și ai susținere, poți arăta ceea ce ascunzi. Aici pot fi la fel cum sunt de obicei, doar că fără să mă tem”, mărturisește Sergiu, înainte de a începe să citească încet cele câteva rânduri prin care s-a oglindit.
„Mentorii au scos din noi laturile pe care nici nu ne imaginam că le avem. Au trezit niște lucruri uimitoare. Ne dă curaj, pentru că aici sunt oameni exact ca noi – queer. Dacă ar fi așa în fiecare zi, aș fi un om fericit”, zâmbește melancolic Doina.
„Unii s-au deschis destul de ușor, iar altora le-a luat mai mult timp”, completează Cat, care spune că i s-a aprins „beculețul” când a descoperit hambarul plin cu fân, acoperișul care mai lasă câte o picătură de ploaie să se prelingă și să creeze atmosfera perfectă pentru arta creată de persoane queer – extrem de frumos de ciudate.
Mar, care coordonează Queerdos, descrie că scopul organizatorilor este să creeze o comunitate prietenoasă, unde să te simți sigur, unde să poți să vorbești, să fii tu, să te accepți, să te dezvolți. „Acest proiect dă sentimentul de apartenență și îi ajută să înțeleagă că ei nu sunt singuri. Lucru extrem de important, zic eu”.
