Armașu, despre ce este necesar „Pentru a asigura stabilitatea prețurilor, fără a împiedica creșterea economică”

06 Aug. 2021, 18:17
 // Categoria: Bănci şi Finanţe // Autor:  MD Bani
06 Aug. 2021, 18:17 // Bănci şi Finanţe //  MD Bani

Guvernatorul Băncii Naționale a Moldovei, Octavian Armașu, a prezentat astăzi, într-o apariție publică, Raportul asupra inflației nr. 3, 2021, care denotă o schimbare de trend în economie. Șeful băncii centrale s-a referit în special la situația din mediul intern și cel extern, evoluția procesului inflaționist si a activității economice, precum și la alte aspecte ce țin de conduita politicii monetare.

„Deja din ianuarie 2020, inflația avea un caracter pronunțat descendent, care a fost accentuat odată cu răspândirea pandemiei și declanșarea crizei pandemice”, a menționat Octavian Armașu. Potrivit oficialului, inflația a ajuns mult sub limita de jos a coridorului, din cauza cererii agregate reduse atât pe plan intern, cât și la nivel global. „De la începutul anului 2021, inflația a început să crească datorită unor șocuri de oferte, preponderent, din partea prețurilor de import. Începând cu lunile aprilie-mai, observăm o creștere a IPC care este susținută și de presiunile din partea cererii agregate”, a adăugat guvernatorul BNM.

Octavian Armașu a expus și prognoza inflației pentru următoarele opt trimestre, riscurile și incertitudinile asociate, la fel, a vorbit despre deciziile de politică monetară luate de Comitetul executiv al BNM.

Prognoza actualizată indică riscul ieșirii inflației peste limita superioară a intervalului de variație al țintei în contextul proinflaționist al mediului extern pronunțat. Acesta este marcat de recuperarea mai rapidă decât s-a anticipat a economiei mondiale și a principalilor parteneri de comerț extern ai Republicii Moldova, precum și de cotațiile înalte la nivel mondial la petrol, materii prime și produse alimentare.

În același timp, presiunile inflaționiste sunt susținute și de cererea agregată internă. Aceasta este alimentată de recuperarea consumului populației în condițiile creșterii fondului de salarizare în economie, a volumului creditelor noi acordate și a transferurilor de mijloace bănești în favoarea persoanelor fizice.

În urma evoluțiilor externe și interne menționate, se așteaptă că rata anuală a inflației va crește rapid până în primă jumătate a anului viitor, apoi se va diminua spre finele orizontului de prognoză.

BNM a fost stimulativă pe parcursul pandemiei.

„Agregatele monetare în creștere reflectă măsurile implementate de BNM. Volumele de bani acumulate în numerar în circulație și în depozite reprezintă o sursă de finanțare a consumului pe viitor.  Inflația ar putea crește și mai mult dacă nu vor fi luate măsuri adecvate de politică monetară”, a remarcat Octavian Armașu.

Guvernatorul BNM a menționat că procesul inflaționist va fi de durată.

„Suntem într-un ciclu nou economic.  Toate riscurile aferente prognozei sunt proinflaționiste. Excepție este riscul legat de impunerea unor noi restricții la nivel global în cazul unui nou val de pandemie. În aceste condiții, pentru a asigura stabilitatea prețurilor, fără a împiedica creșterea economică, este importantă coordonarea și sincronizarea politicii fiscale și a celei monetare pentru a implementa un set de politici optime pentru economie”, a subliniat Octavian Armașu.

Banca Națională a Moldovei va monitoriza în continuare cu precauție evoluția indicelui prețurilor de consum, situația macroeconomică internă și cea externă, iar la momentul oportun va veni cu măsurile necesare în vederea creării condițiilor monetare pentru atingerea obiectivului său fundamental.

Realitatea Live

18 Apr. 2024, 13:42
 // Categoria: Slider // Autor:  Soroceanu Olga
18 Apr. 2024, 13:42 // Slider //  Soroceanu Olga

În data de 12 aprilie, localitatea Anenii Noi a găzduit Târgul locurilor de muncă și meșteșugărit, un eveniment ce a reunit atât angajatori, cât și meșteșugari, în efortul lor de a facilita accesul la locuri de muncă și de a promova meșteșugurile tradiționale, atât pentru populația locală cât și pentru refugiații din Ucraina stabiliți aici.

Printre participanți s-a numărat și șefa ANOFM din raionul Anenii Noi, Zinaida Iordachescu, care a subliniat diversitatea agenților economici implicați și importanța acestui eveniment pentru economia locală și națională:

„Avem agenți economici din Anenii Noi, avem de la Congresul Ucrainenilor, avem de la inspectoratul general de poliție, carabinieri, agenți economici din Chișinău fiindcă nu suntem la o distanță atât de mare și angajăm foarte multe persoane și în municipiul Chișinău.”

Evenimentul a reunit aproximativ 12 angajatori și 22 de meșteșugari, iar participanții au avut oportunitatea să afle informații despre piața muncii, să primească ghidare în carieră și să participe la cursuri de formare profesională. Printre beneficiarii acestor servicii s-a numărat și Laurenția Starciuc, care a apreciat eforturile depuse pentru a le oferi oamenilor perspective noi în câmpul muncii:

„M-am apropiat de orice căsuță, mi-am luat diverse cărți pentru a fi informată. Sunt oportunități care oferă posibilitatea de a te angaja în câmpul muncii.”

Evenimentul face parte din proiectul „Creșterea Rezilienței prin Angajare și Coeziune Socială”, implementat în consorțiu de Helvetas Moldova și HEKS – EPER Moldova, cu suportul financiar al Guvernului Elveției. Partener strategic de implementare: ANOFM.

Directorul de țară al HEKS – EPER Moldova, Peter Fenoy, a subliniat importanța coeziunii sociale și a dezvoltării economice sustenabile pentru comunitatea din Anenii Noi:

„HEKS – EPER Moldova a fost implicată în mai multe activități legate de atenuarea consecințelor conflictului din țara vecină, Ucraina. În Moldova, din păcate, influența refugiaților din Ucraina a generat mai multe necesități în baza dificultăților noastre obișnuite cu care ne confruntăm înainte de acest conflict. Ne dorim să aducem împreună oameni din diverse medii și să le oferim șanse egale de dezvoltare, indiferent de originea sau situația lor actuală.”

Târgul locurilor de muncă și meșteșugăritul reprezintă un pas important în direcția dezvoltării economice și sociale a comunității din Anenii Noi, evidențiind potențialul local și promovând oportunitățile de angajare și de creștere profesională pentru toți participanții.

Următoarele evenimente cu aceeași tematică vor avea loc pe 19 aprilie la Ialoveni și pe 29 mai la Chișinău.

 
Atmosferă de poveste la Târgul de Crăciun din Chișinău
Atmosferă de poveste la Târgul de Crăciun din Chișinău
Construcția drumului de ocolire a satului Bahmut din raionul Călărași este în toi
Construcția drumului de ocolire a satului Bahmut din raionul Călărași este în toi
Expoziția sculptorului Virgil Scripcaru, la Chișinău
Expoziția sculptorului Virgil Scripcaru, la Chișinău
Covor moldovenesc, „așternut” pe aleea Grigore Vieru din Capitală
Covor moldovenesc, „așternut” pe aleea Grigore Vieru din Capitală
Târgul de cariere Chișinău 2021: Hai că variante există
Târgul de cariere Chișinău 2021: Hai că variante există
Expoziţia Internaţională World Press Photo, la Chișinău
Expoziţia Internaţională World Press Photo, la Chișinău