Anunțul făcut de PCCOCS, cu privire la video-ul trucat în care apar Ilan Șor și clona Maiei Sandu

Procuratura pentru Combaterea Criminalității Organizate și Cauze Speciale (PCCOCS) a venit cu un comentariu referitor la înregistrarea trucată în care apare liderul Partidului Șor Ilan Șor și o clonă a Președintei Maia Sandu. Referitor la informațiile că aceasta ar fi fost găsită în laptopul care ar aparține omului de afaceri, Veaceslav Platon, obținut de ofițerii SIS, în urma unor percheziții, PCCOCS declară că „în cadrul percheziției la fața locului NU au fost ridicate calculatoare, ci doar două telefoane mobile”.

Foto: PCCOCS

„Informațiile difuzate miercuri seara la emisiunea „Secretele puterii” de la Jurnal TV cu privire la un fișier cu imagini video pretins extrase dintr-un calculator ce ar fi fost ridicat în cadrul unor percheziții într-un local, efectuate de către Procuratura pentru Combaterea Criminalității Organizate și Cauze Speciale (PCCOCS), instituția precizează următoarele:

1. La data de 7 iulie curent, PCCOCS de comun cu SIS, au efectuat percheziție în dosarul inviolabilității vieții personale a unui judecător. Aceasta a fost desfășurată la unul dintre figuranții care au organizat activitatea infracțională în privința judecătorului. Alte acțiuni de urmărire penală pe adresa indicată nu s-au efectuat.

2. În cadrul percheziției la fața locului NU au fost ridicate calculatoare, ci doar două telefoane mobile, care, conform procedurilor legale, au fost transmise pentru efectuarea constatărilor tehnico-științifice.

3. Până la această etapă, rezultatele acestor expertize nu au fost prezentate de instituția responsabilă, solicitată de către procurori.

4. Fiind unica autoritate responsabilă de gestionarea dosarului respectiv, Procuratura nu a identificat în activitatea proprie și probatoriul acumulat temeiuri de a se autosesiza asupra vreunei fapte infracționale, decât cele investigate conform legii;

5. Până la moment, pe adresa instituției nu a parvenit vreo sesizare cu privire la pretinsa denigrare a imaginii, ce ar rezulta inclusiv din trucarea unor date în ajunul alegerilor parlamentare din iulie curent;

6. Investigațiile pe dosarul inviolabilității vieții personale a judecătorului continuă, inclusiv prin prisma violării de domiciliu și pregătirii infracțiunii de șantaj. La această etapă, pe dosar sunt șase persoane plasate în arest preventiv.

7. Procuratura va informa suplimentar despre avansarea investigațiilor pe dosar”, scrie pe pagina sa PCCOCS.

Tot astăzi, președinția a venit cu o reacție la înregistrarea trucată cu Ilan Șor și clona Maiei Sandu, care a apărut în spațiul public ieri. „Este un pericol pentru societate și este nevoie de implicarea statului”, a declarat, pentru UNIMEDIA, Sorina Ștefîrță, purtătoarea de cuvânt a președintei Maia Sandu.

La rândul său, liderul Partidului Șor susține că imaginile sunt un fake și o făcătură de prost gust. „Această tâmpenie, falsitate idioată scoate la iveală faptul că oponenții noștri sunt oameni cu defecte, fără onoare și conștiință”, a scris Șor, într-o postare pe pagina sa de Facebook.

Jurnal TV a intrat în posesia imaginilor și le-a făcut publice în ieri seară. În imagine apare Ilan Șor și o persoană care seamănă cu Maia Sandu la aceeași masă.


Pub