Principală  —  IMPORTANTE   —   Președinta Sandu, după imaginile trucate…

Președinta Sandu, după imaginile trucate în care ea apare alături de Șor: „Niciodată nu m-am întâlnit cu Șor. Avem nevoie de o Legislația mai dură”

„În momentul în care o să se oprească schemele de corupție se vor micșora și fermele și mășinăriile de troli. Niciodată nu m-am întâlnit cu Șor și Plahotniuc”, a declarat președinta R. Moldova, Maia Sandu, în contextul „pretins ridicate în cadrul perchezițiilor” efectuate la 7 iulie curent la oficiul atribuit controversatului om de afaceri Veaceaslav Platon, imagini în care apar președinta R. Moldova Maia Sandu și Ilan Șor, deputatul condamnat la închisoare pentru escrocherie și dat în căutare.

„Din păcate, aceste metode de a minți oamenii se complică, evoluează în sensul negativ pentru că aceasta este un fals profund (deep fake). Intenția este ca să prezinte un fals aproape de adevăr ca oamenilor să le fie greu să deosebească Tehnologiile noi, pe lângă beneficii, vin și cu riscuri. Pornind de la rezultatele alegerilor, cetățenii R. Moldova au grad de imunitate la aceste falsuri, oamenii au trecut prin atâtea falsuri și înțeleg și deosebesc falsul de minciună. Data viigtoare s-ar putea ca aceasă încleiere să poată fi făcută mai profesionist și să ducă în eropare cât mai multă lumă. De aceea, cum am spus și în Parlament, avem nevoie de o Legislație mai dură. Oamenii trebuie să lupte cu manipulările de la TV și pe internet. Eu cred că în momentul în care o să se oprească schemele de corupție se vor micșora și fermele de troli. Pentru că aceste mașinării de dezinformare se întrețin din banii furați de la stat. (…) Eu cred că trebuie să avem în lege prevederi mult mai dure. (…) Niciodată nu am discutat și nu m-am văzut cu Șor și Plahotniuc.”, a declarat Maia Sandu în cadrul emisiunii „Cabinetul din Umbră” de la JurnalTV.

Un video în care apare președinta R. Moldova, Maia Sandu, și deputatul ales pe listele Partidului Politic „ȘOR”, Ilan Șor, condamnat în 2017 la şapte ani şi şase luni de închisoare pentru escrocherie şi spălare de bani, stând la aceeași masă în timpul unor discuții, în care acesta i-ar transmite un plic șefei statului, a fost publicat miercuri seară, 4 august, de către Jurnal TV. Jurnaliștii de la acest post de televiziune susțin că video-ul este trucat. Aceștia susțin că au intrat în posesia unuia dintre calculatoarele din „casa conspirativă” a controversatului om de afaceri Veaceslav Platon. Potrivit postului de televiziune, informațiile recuperate din calculator ar scoate la iveală o lovitură care i se pregătea Maiei Sandu în ajun de alegerile parlamentare anticipate din 11 iulie.

Procurorii vin cu precizări în legătură cu imaginile video trucate în care apare președinta Sandu alături de Șor, deputatul condamnat la închisoare și dat în căutare

Jurnal TV notează că în aceste imagini, unicele personaje reale sunt Ilan Șor și asistenta care se apropie de cele două persoane aflate la masă. Maia Sandu ar fi fost creată cu ajutorul realității virtuale. La masă cu Șor stă, într-adevăr, o persoană, doar că este altcineva, iar cu ajutorul tehnicilor de editare de video, acesteia îi este atribuit chipul șefei statului.

„Eu singur aș fi publicat acest video înainte de alegeri, dacă era să îl am”, spune Platon. Reacția Președinției despre filmulețul în care apare șefa statului alături de Ilan Șor. Ce spun experții