Timp de câteva zile am tot văzut link-ul, titlul știrii, dar așa și nu mi-am făcut putere să apăs pe el. Când o prietenă mi-a trimis știrea cu comentariul „asta-i pi*deț”, am deschis. Am citit, m-am cutremurat, m-am enervat, m-am întrebat ce se poate de făcut, m-am gândit că nimic nu se mai poate face, apoi iar că trebuie neapărat de făcut ceva. Încep prin a scrie acest text. Un text despre cum Ambasadorul Republicii Moldova în Federația Rusă, Vladimir Golovatiuc, și-a invitat angajata la el acasă, unde a hărțuit-o sexual.
Despre cum abuzul sexual este atât de strâns împletit în mentalul nostru colectiv, încât un om cu o funcție atât de înaltă nu se teme nicio clipă că i se poate întâmpla ceva dacă-și hărțuiește subalternii. Se simte puternic, se simte protejat de poziția lui, de prietenii care l-au pus în funcție.
Femeia care a făcut denunțul, în schimb, spune că este traumată și că are nevoie de intervenția unui psiholog. Și atunci îmi amintesc despre mine și toate femeile din jurul meu, mult prea multe, despre care știu că au trecut prin hărțuire sexuală. Despre atingerile din autobuzul arhiplin, despre noaptea în care am fost urmărită pe stradă de un bărbat beat. Îmi amintesc despre prietenele mele care au fost abuzate de membrii familiei, despre cele care au fost abuzate la prima întâlnire sau în relații lungi de ani de zile. Destăinuirile lor, șoptite noaptea, pe întuneric, când eram doar noi două, sau strigate în gura mare pe rețelele de socializare, mi se par un act de curaj incredibili, mai ales atunci când cazurile în care victimele nu sunt crezute sunt încă prea multe la număr.
Vă reamintesc că trăim într-o lume în care un abuzator a fost președinte al SUA și în țara în care victimele lui Viorel Prisacari, profesorul de la USMF acuzat de hărțuire sexuală și abuz, nu numai că nu au fost crezute, ci au fost acționate în judecată „pentru defăimare”. Centrul Internațional La Strada a declarat acest incident drept „un eșec al justiției, care va afecta multe generații și instituții”. Stanislav Florea, medicul de la Internatul Psihoneurologic din Bălţi care a violat 16 paciente, a fost condamnat definitiv la sfârșitul lui 2020 la 15 ani de închisoare. Dar până atunci, din 2013, când una dintre victime a făcut denunțul, timp de șapte ani Florea a fost cercetat în libertate și a susținut că este nevinovat în tot acest timp.
Astfel de cazuri creează lumea în care trăim, ele rămân imprimate în subconștientul nostru, la ele ne gândim atunci când suntem victimele abuzului sexual și ne întrebăm dacă are rost sau nu să batem alarma.
Deocamdată Vladimir Golovatiuc a fost rechemat în Moldova „pentru consultări” și se pare că va fi retras din funcție în curând. Dar asta nu e suficient. Trebuie să începem să dăm crezare victimelor, să găsim instrumente mai bune, mai serioase pentru a determina ce s-a întâmplat cu adevărat, să nu le dăm dreptate automat celor care au mai multă putere și influență. Și mai ales e nevoie de o investigație serioasă și de o pedeapsă pe măsură dacă Golovatiuc va fi găsit vinovat. Pierderea funcției de ambasador ar fi doar o pedeapsă simbolică și insuficientă. Nu cer ca acest caz să fie un precedent, vreau doar să se facă justiție.
