image
Sursa foto: Twitter

Louis van Gaal este noul selecţioner al Olandei. Al treilea mandat pentru antrenorul care ieşise la pensie

Louis van Gaal a fost numit, miercuri, în funcţia de selecţioner al echipei Olandei şi a semnat un contract valabil până la finalul Cupei Mondiale din Qatar, anunţă Federaţia Olandeză de Fotbal.

Acesta este al treilea mandat al reputatului antrenor olandez la cârma naţionalei Oranje, pe care a mai condus-o în perioadele 2000-2002 şi 2012-2014.

După plecarea de la Manchester United, Van Gaal nu a mai antrenat altă echipă în ultimii cinci ani.

Van Gaal, care va împlini 70 de ani peste câteva zile, îl înlocuieşte în acest post pe Frank de Boer, care a demisionat după ce Olanda s-a oprit în optimile de finală la EURO 2020, fiind învinsă cu 2-0 de Cehia.

În primul său mandat ca selecţioner, Louis van Gaal nu a reuşit să califice Olanda la Cupa Mondială din 2002, dar s-a revanşat în cel de-al doilea mandat, când a condus "Portocala mecanică" pe un surprinzător loc trei la Cupa Mondială din 2014, găzduită de Brazilia.

Louis Van Gaal îşi va începe activitatea luna septembrie, când Olanda va disputa trei meciuri din preliminariile Cupe Mondiale din 2022, cu Norvegia, Muntenegru şi Turcia.

Citeşte mai mult despre

Noutăţile partenerilor

comentarii: