Reacția jurnalistului sportiv din Moldova acuzat că ar fi încălcat măsurile de protecție la Jocurile Olimpice: Nici măcar nu am făcut parte din Delegația oficială
Cornel Josan, jurnalistul sportiv din Republica Moldova, a venit cu o reacție, după ce a fost acuzat că ar fi încălcat măsurile de protecție anti-Covid-19 la Jocurile Olimpice de la Tokyo. Acesta susține că, nu a făcut parte din Delegația olimpică oficială a Moldovei și din punct de vedere tehnic nu a încălcat nicio regulă așa cum a scris presa internațională.
Foto:
„Astăzi, 4 august 2021, am aterizat pe aeroportul din Chișinău și folosesc dreptul la replică în urma numeroaselor solicitări cu privire la noutatea postată de portalul insidethegames.biz cu privire la pretinsa încălcare a regulilor anti-covid la Jocurile Olimpice Tokyo 2020.
În acest context comunic următoarele:
- Am plecat la Jocurile Olimpice pe data de 22 iulie în calitate de jurnalist sportiv, acreditat în categoria EP, fotograf. Am realizat și furnizat cu regularitate și promtitudine fotografii ce relatau despre participarea fiecărui membru al Echipei Olimpice pînă în data de 3 iulie 2021.

- În calitate de jurnalist sportiv am fost cazat împreună alți 3 jurnaliști acreditați la Jocurile Olimpice în afara Satului Olimpic fără drept de acces în Satul Olimpic. De aceea, eu nu am făcut parte din Delegația olimpică oficială a Republcii Moldova, așa cum se vehiculează. Respectiv, prezența mea la Jocurile Olimpice nu cade sub incidența Olympic Family Playbook, dar PressBook. Astfel, din punct de vedere tehnic, eu nu am încălcat regulile stipulate în PressBook. Mai mult ca atât, hotelul în care eram cazat nu dispunea de restaurant și eram nevoit să îmi procur alimente din exterior.

- Paralel cu acreditarea de fotojurnalist, am fost desemnat de CNOS în calitate de Covid liaison officer, responsabil pentru jurnaliștii sportivi. Vă informez că această funcție este administrativă și nu necesită studii medicale. Responsabilitatea mea a constat în faptul că am asigurat pregătirea unor Planuri speciale, în baza unor aplicații specifice, care furnizau informații detaliate despre fiecare juranlist sportiv moldovean pentru a asigura confirmarea dreptului de a intra în Japonia din partea Guvernului Japoniei și Comitetului Organizatoric al Jocurilor Olimpice. M-am achitat cu succes cu această misiune.

- Vă informez, de asemenea, că eu nu am fost expulzat de la Jocurile Olimpice. Nu există nici o decizie a CIO sau a Comitetului Organizatoric cu privire la expulzarea mea. Eu am fost rechemat de către CNOS exclusiv în urma informațiilor publicate de portalul insidethegames.biz , dar amplificate de unii jurnaliști locali cu exces de zel și detalii false, precum că aș fi fost reținut, izolat sau expulzat de poliția niponă. În acest context, are mare dreptate poetul Grigore Vieru: „Doi mari vrăjmași are românul: mila pentru străini și ura pentru ai lui”.
Pentru mine a fost o onoare să pot transmite o parte din emoțiile uriașe pe care le trăiesc sportivii noștri la Jocurile Olimpice. Unicul lucru pe care îl regret, este că nu sunt alături de ei în ultimele zile de competiții olimpice. Dar inima mea este acolo și îi susține cu toată puterea!”, a scris Cornel Josan pe pagina sa de Facebook.


Pub