Mai mulți deputați, dar mai puțini consilieri: Cum se va modifica fracțiunea PAS din CMC și cine va avea de câștigat

Fracțiunea PAS din Consiliul Municipal Chișinău ar putea rămâne cu un număr mai mic de aleși, după ce 4 dintre cei 5 consilieri care s-au regăsit pe lista celor 101 parlamentari, în urma scrutinului din 11 iulie, au decis să nu renunțe la mandatul de deputat. Pe de altă parte, fracțiunea Platformei DA din CMC s-ar putea mări, preluând trei fotolii de la foștii colegi din Blocul ACUM. Asta deoarece în cadrul alegerilor locale din 2019, cele două partide au participat cu o listă comună de candidați și, respectiv, a rămas comună și lista camdidaților supleanți, chiar dacă ulterior s-a decis separarea în două fracțiuni.

Foto:

Situația are loc în contextul în care, pe lista pentru Parlament figurează și unii dintre candidații supleanți la funcția de consilier în CMC. Iar după ce patru dintre deputații deja aleși, ce fac parte din fracțiunea PAS, vor trece la Guvern, probabilitatea că fracțiunea PAS din CMC va deveni mai mică crește.

„Avem o situație mai inedită, în lista de consilieri supleanți sunt și candidați ai PAS care au acces sau urmează să acceadă în Parlament datorită ultimelor modificări care vor fi. Intuim că unii colegi din Parlament vor merge în Guvern, iar lista coboară mai jos și unii colegi ar putea să acceadă în Legislativ. Din acest motiv, astăzi nu putem spune exact cine vor fi acei consilieri supleanți care vor trece în viitoarea componență a CMC. Dar este cert că noi vom avea cel puțin 6 consilieri municipali ai fracțiunii PAS în CMC. Ceilalți vor fi din partea colegilor de la Platforma DA”, a precizat Vasile Grădinaru, președintele fracțiunii PAS din CMC, care însă, a decis să preia mandatul de parlamentar și să treacă în Legislativ.

„Avem încă X număr de oameni care trebuie să intre pe listele din lista CMC. O parte dintre cei care urmează să vină pe lista CMC din partea PAS, două persoane, fie sunt deja deputați, fie urmează să ajungă în cel mai scurt timp. Spre exemplu: Viorel Barda, următorul care trebuie să suplinească lista în Consiliul municipal este și următorul pe lista parlamentară. Doamna Morozova este deja deputată pe listele PAS în Parlamentul R. Moldova. Respectiv, aceste persoane nu vor fi calculate la ieșirea consilierilor de pe lista CMC, ei vor renunța din start la mandat. Merge Viorel Barda, cineva de la Platforma DA, doamna Morozov, cineva de la Platformă și ulterior vine domnul Maneț.

Respectiv, de la 4 persoane care pleacă din partea PAS, de facto doar o persoană intră, domnul Anatol Maneț. Pleacă 4, intră unul, minus 3, asta este matematica”, a explicat și. Sistemul de aprobare a comisiilor în CMC este următoarea: se aprobă componența nominală a comisiei cu majoritate de voturi din CMC. În condițiile în care există o majoritate destul de clară în acest Consiliu, care va vota așa cum le trebuie lor formarea acestei comisii, noi suntem siguri că dacă Zinaida Popa nu se regăsea mai departe în CMC, acel loc supleant nu ar fi fost acordat consilierilor din partea PAS, ci ar fi fost dat cuiva mai docil și care ar fi mai puțin bătăiuș, și nu ar pune întrebări referitor la proiectele care se votează pe ordinea de zi a comisiei. Având în vedere importanța acestor probleme legate de arhitectură, noi colegial am decis că este cazul să rămână și dumneaei a binevoit să o facă”, a precizat Trubca.



La moment, din fracțiunea PAS în CMC fac parte 9 consilieri municipali.
Fracțiunea Platformei DA din CMC este formată din 10 consilieri.

În urma scrutinului local general din 20 octombrie 2019, în CMC au acces 22 de aleși ai Partidului Socialiștilor, 19 - de la Blocul ACUM, 3 - de la Partidul Liberal, câte 2 consilieri de la Partidul Democrat și Partidul Politic ȘOR, Mișcarea Forța Nouă, Partidul Unității Naționale și Partidul Comuniștilor, câte un ales local. În cadrul ședinței de constituire a Consiliului, Blocul ACUM s-a separat în două fracțiuni, PAS și Platforma DA.


Pub