Femeia care a suferit în accidentul teribil din Odesa, transportată cu un echipaj SMURD la Chișinău

O femeie în vârstă de 57 de ani, care a suferit mai multe traumatisme în urma accidentului de circulație produs pe data de 27 iulie în regiunea Odesa a fost transportată de un echipaj terestru SMURD la Chișinău. 

Foto:

Conform IGSU, pacienta în stare stabilă a fost preluată din spitalul din localitatea Liubașivka. Intervenția terestră transfrontalieră a fost efectuată de un echipaj de medici și paramedici SMURD cu o ambulanță de tip C1.

Pe parcursul drumului persoana a fost monitorizată constant, fiind transportată la Chișinău în siguranță. În capitală aceasta a fost internată la Institutul de Medicină Urgentă pentru ulterioare îngrijiri medicale. Aceasta este a opta intervenție transfrontalieră terestră SMURD realizată de către instituție pentru cetățenii Republicii Moldova. 

Un moldovean de 61 de ani a murit în urma accidentului violent de aseară în regiunea Odessa, iar soția acestuia este internată la reanimare. Potrivit, Ministerului Afacerilor Externe, alți trei cetățeni ucraineni, au necesitat îngrijiri medicale fiind internate la spitalul din localitatea Podolsk.


Pub