Fracțiunea PAS din Consiliul Municipal Chișinău, mai MICĂ: Șapte din cei nouă consilieri, aleși deputați pe 11 iulie
Fracțiunea Partidului Acțiune și Solidaritate (PAS) din Consiliul Municipal Chișinău (CMC) rămâne cu șase membri, față de nouă câți avea până acum, după ce majoritatea consilierilor municipali au fost aleși deputați pe 11 iulie curent.
Astfel, din cei nouă consilieri municipali actuali ai PAS, șapte au ajuns deputați în Parlamentul Republicii Moldova.
Dintre aceștia, Zinaida Popa a renunțat la calitatea de deputat și a anunțat astăzi că va rămâne în CMC.
„Municipiul Chișinău îmi este foarte drag și vreau să contribui personal la dezvoltarea acestuia. Am decis că experiența obținută pe perioada mandatului de consilieră municipală trebuie direcționată spre soluționarea problemelor din Chișinău. Nu am fugit niciodată după funcții mari, consider că este important ca fiecare să contribuie acolo unde poate și se simte confortabil, pentru că astfel ne vom face lucrul bine”, a declarat Zinaida Popa într-o conferință de presă.
Menționăm că astăzi a fost realeasă conducerea fracțiunii PAS din CMC. În calitate de președinte a fost ales Roman Cojuhari, iar și vicepreședinte - Zinaida Popa.
„Faptul că noi scădem numeric nu înseamnă că vom scade și din calitatea lucrurilor făcute pentru locuitorii municipiului Chișinău. Un șir de probleme pe care le-am abordat într-un an și jumătate au ajuns în impas și anume din motive ce țin de competența Legislativului. În continuare, având un Parlament bine intenționat și în special colegi din fracțiune care merg în Parlament, vom putea soluționa și aceste probleme”, a menționat Roman Cojuhari.
Din noua componență a fracțiunii PAS în CMC fac parte consilierii Roman Roșca, Dumitru Ivanov, Ion Bindiu și noul membru Anatolie Umaneț.
Astfel, PAS a rămas cu șase consilieri municipali, după ce a epuizat candidații supleanți, la alegerile locale din 2019 având o listă comună cu Platforma DA în CMC. Prin urmare, Platforma DA va avea cu trei consilieri mai mulți în CMC.
Vedeți mai jos membrii PAS care au candidat la funcția de consilier municipal pe lista PAS și au ales să meargă în Parlament:
Amintim că, la alegerile anticipate din 11 iulie curent, PAS a obținut 63 de mandate de deputat și deține majoritate parlamentară. Având în vedere deputații PAS nominalizați la funcții de conducere în noul Guvern și decizia Zinaidei Popa, lista electorală a PAS de la parlamentare a ajuns să fie valorificată până la candidatul cu nr. 68.
Cei care vor submina democrația și independența R. Moldova, MONITORIZAȚI în continuare de SUA. „Statele Unite ale Americii sunt cei mai importanți parteneri ai R. Moldova atunci când vorbim de sancțiuni”
„Timpuri pe care nu le-a vrut Dumnezeu”: O expoziție dedicată foametei organizate de sovietici în Basarabia și filmul „Omorâți prin înfometare”, la Muzeul Național de Etnografie și Istorie Naturală din Chișinău
Autoritățile R. Moldova, ajutate de 14 Înalți Consilieri UE în procesul de reforme și de integrare europeană: Jumătate dintre aceștia sunt din România