17:52:41 28.03.2024
Stiri

Primarul Ion Ceban cere AJUTORUL Maiei Sandu: Primăria pe care o conducere riscă să piardă 17 milioane de lei

Actualitate 04.08.2021 17:20 Vizualizări3307 Autor: Ziarul National
Primarul Ion Ceban cere AJUTORUL Maiei Sandu: Primăria pe care o conducere riscă să piardă 17 milioane de lei


Primarul general al capitalei, Ion Ceban, solicită instituțiilor statului, inclusiv al președintelui Maia Sandu, dar și Ministerului Finanțelor, să intervină într-un proces de judecată care vizează despăgubiri de 17 milioane de lei ce ar urma să fie achitate de municipalitate. Este vorba despre cazul SA „Locuințe pentru toți”, care a intentat un proces de judecată contra Primăriei Chișinău.

Potrivit lui Ceban, compania respectivă ar fi recurs la „scheme dubioase, cu implicarea mai multor persoane fizice și juridice, inclusiv ale instanțelor de judecată, precum și ale persoanelor cu funcții de răspundere”.

„Prin acțiunile/inacțiunile lor, acestea au admis favorizarea procesului de deposedare a bugetului municipal de suma enunțată”, acuză Ceban.

În anul 2011, în privința Companiei de construcții „Locuințe pentru toți” a fost intentat proces de insolvabilitate. Peste 8 ani de la intentarea procesului de insolvabilitate, prin hotărârea Judecătoriei Chișinău, ulterior menținută prin decizia Curții de Apel Chișinău, s-a dispus încasarea celor 17 milioane de lei. Primăria a fost obligată să compenseze în mod solidar cu Întreprinderea Municipală „Direcția Construcții Capitale” suma de circa 17 milioane de lei cu titlu de venit ratat al SA „Locuințe pentru toți”.

„În cazul în care cererea Primăriei va fi respinsă de către judecătorii Curții Supreme de Justiție, va trebui să achităm circa 17 milioane de lei unei companii în faliment și care este de fapt una fantomă”, iar timp de un deceniu nu mai este activă”, a precizat Ceban.

Edilul face apel către conducerea de vârf a statului, precum și către Procuratura Generală și Serviciul de Informații și Securitate să întreprindă acțiuni pentru stoparea „ilegalităților sesizate”, iar cazul să fie examinat de noua componență a Executivului.

De cealaltă parte, reprezentanții companiei acuză Primăria Chișinău de faptul că după ce ar fi primit autorizațiile necesare, au încasat de la cetățeni bani pentru a porni construirea blocurilor locative. Ulterior, însă, Primăria ar fi retras licențele și autorizațiile, iar compania nu și-ar fi putut onora obligațiunile.


Stiri relevante
Top stiri

Parteneri
Descoperă
Punct de vedere NAȚIONAL
25.03.2024 09:14 Nicolae Negru Nicolae Negru // Putin căzut de pe ca...

22.03.2024 09:05 Nicolae Negru Nicolae Negru // De ce ideea referend...

18.03.2024 09:13 Nicolae Negru Nicolae Negru // Putin și Rusia ca bo...

Promo
Abonament
Abonează-te pentru a fi la curent cu ultimele știri
Recomandat
Sondaj
Sunteți de-acord ca referendumul constituțional privind aderarea R. Moldova la Uniunea Europeană să fie organizat în aceeași zi cu alegerile prezidențiale din anul curent?
Prietenii noștri

Widget cu noutăți la tine pe site

Ziarul Național 2013-2024. Toate drepturile sunt rezervate

Despre noi Publicitate News widget RSS Contacte Developed by WebConsulting.md