Magazinele sociale mobile, lansate de Ilan Șor, au ajuns și în raionul Nisporeni

Locuitorii raionului Nisporeni au acces mai mare la produse alimentare de calitate și la prețuri accesibile. Asta după ce două magazine sociale, „Merișor”, lansate la inițiativa liderului Partidului „ȘOR”, Ilan Șor, au fost puse pe linie și vor deservi satele din raion. Lansarea magazinelor i-a bucurat pe localnici, care spun că vor putea economisi bani pentru mâncare.

Foto: Magazine sociale „Merișor”

Șișcani este primul sat în care a ajuns unul dintre cele două magazine sociale, „Merișor”.

„Am cumpărat cașcaval, brânză, smântână, biscuiți. Este binevenit un asemenea magazin în comunitate noastră, mai ales pentru bătrâni, dar și pentru noi, cei care nu avem un loc de muncă. Față de alte magazine, prețurile aici sunt un pic mai mici. Brânza aici costă 38 de lei, la alte magazine – 47-48 de lei, zece lei diferența. Cașcavalul e 110 lei kilogramul, aici e 70-80 de lei. Este o diferență bună”, spune o femeie.

„E un magazin foarte bun, în special pentru bătrânii noștri. Știm cu toții că au niște pensii tare mizerabile, pentru că nu toți își permit franzela de la magazin cu 5, 6, 7 lei, iar cu doi lei e minunat pentru ei și pentru familiile tinere”, susține o altă femeie.

„Am cumpărat lactate, carne, carne tocată. Am cumpărat toate acestea la un preț foarte bun comparativ cu alte magazine. E comod să faci cumpărături la acest magazin social mobil. Suntem mulțumiți pentru un acest ajutor”, adaugă o altă femeie.


Odată cu lansarea celor două magazine sociale mobile, în raionul Nisporeni, rețeaua „Merișor” a ajuns să numere 146 de unități.

„Ne bucurăm că am reușit să punem pe linie două magazine sociale mobile, la Nisporeni. Asta înseamnă că alte câteva mii de oameni cu venituri modeste, din raionul nostru, vor avea acces la produse alimentare de primă necesitate, la prețuri mai mici decât în alte magazine. Anul trecut, în orașul Nisporeni, a fost deschis un magazin social staționar. Prin intermediul acestor magazine sociale sunt ajutați tot mai mulți oameni”, spune reprezentanta rețelei „Magazine sociale SRL”, Ludmila Prisacaru, care este și șefa depozitului „Nisporeni”.

Proiectul magazinelor sociale a fost lansat în 2015, la inițiativa președintelui Partidului „ȘOR”, Ilan Șor, pe vremea când era primar al orașului Orhei. Primul magazin a fost deschis, acum șase ani, la Orhei. Ilan Șor dă asigurări că acest proiect, dar și altele incluse în programul Partidului „ȘOR” vor continua, indiferent de rezultatele alegerilor sau a situației politice.

„În prezent, facem un alt pas spre extinderea unuia dintre cele mai importante proiecte - rețeaua de magazine sociale. Alte două magazine sociale mobile și-au început activitatea în raionul Nisporeni. Asta înseamnă că mai mulți oameni vor avea posibilitatea să cumpere produse alimentare, la un preț accesibil. Astfel, o parte din salarii și pensii vor rămâne la oameni, nu la comercianți și intermediari. Acest lucru este foarte important, având în vedere criza economică și socială, când a crescut chiar și prețul pâinii. Vă reamintesc faptul că pâinea din magazinele sociale costă doi lei, așa cum a fost stabilit din start. Partidul „ȘOR” a lucrat și va continua să lucreze pentru oameni, indiferent de situația politică”, a declarat Ilan Șor.


În prezent, activează 146 de magazine sociale, dintre care 94 sunt mobile, iar restul – 52 sunt staționare. Numărul beneficiarilor se ridică, în prezent, la aproximativ 400 de mii. În mare parte, aceștia sunt pensionari, veterani de război, familii numeroase și persoane cu venituri mici. Administratorii rețelei „Merișor” susțin că numărul magazinelor sociale ar putea să crească până la 200 de unități.


// console.log('no ads situation')