Reacția deputatului Ulanov, după ce Procuratura i-a transmis dosarul în judecată: „Continuă circul politic”

Deputatul Denis Ulanov, a comentat în cadrul unei conferințe de presă, anunțul de astăzi al Procuraturei despre dosarul pe numele lui, transmis în judecată, fiind „o continuare a circului poltic”. Ulanov a spus că va veni, săptămâna următoare, cu mai multe informații privitor la modul în care a fost investigat dosarul. „Toate acestea nu se vor finaliza decât cu faptul că voi fi îndreptățit în instanța de judecată”, a afirmat deputatul.

Foto:

„Continuă circul politic, eu de mult timp am vorbit despre aceasta, începând cu situația care vizează ridicarea imunității parlamentare, eu am fost autorul proiectului de lege din august 2019, care se referă la ridicarea imunității pentru ca deputații să nu se ascundă în spatele unei scuze sub formă de imunitate parlamentară. Pentru ca acest proiect să fie pornit aveam nevoie de 34 de voturi, noi am reușit să primi doar 24. Dacă acest proiect ar fi fost aprobat, nu am fi avut acum aceste show-uri și eu sunt sigur că nu ar fi avut loc nici venirea procurorului general, în Parlament, pentru ridicarea imunității mele, deoarece aceasta nu era decât o procedură politică.

Cu alte completări referitor la subiect o să vin în conferința de presă care va fi organizată săptămâna următoare. Eu vreau să relatez în detalii cum a decurs ancheta și a fost stabilită deciza, care arată că nu am nicio atribuție în acest dosar. Toate acestea nu se vor finaliza decât cu faptul că voi fi îndreptățit în instanța de judecată și Moldova, acuzată de CEDO”, a anunțat astăzi în cadrul conferinței de presă, Denis Ulanov.

Procuratura Anticorupție a finalizat și expediat, astăzi, în judecată cauza penală în care deputatul Denis Ulanov este acuzat de „escrocherie” și „spălare de bani”, ambele infracțiuni săvârșite în proporții deosebit de mari și în interesele unei asociații criminale. Rechizitoriul cuprinde 630 de file, iar întreg probatoriul însumează 81 de volume.

Acum câteva săptămâni, Denis Ulanov a comentat acuzațiile privitor la „furtul miliardului”, fiind „ aduse la adresa oricui, dar nu și a celor care cu adevărat au adus daune statului”.

„Cele 14,5 miliarde de lei, bani pe care i-a tipărit Banca Națională sub formă de emisie monetară directă și i-a transferat băncilor cu probleme, reprezintă miliardul furat”, a afirmat deputatul Partidului „Șor”, Denis Ulanov, la sfârșitul lunii iunie.

La începutul lunii martie, Procuratura Anticorupție l-a recunoscut în calitate de bănuit și l-au audiat pe deputatul Denis Ulanov, vizat în dosarul „frauda bancară”. Mai exact, acesta a fost bănuit de „escrocherie” și „spălare de bani”, ambele infracțiuni săvârșite în proporții deosebit de mari și în interesele unei asociații criminale. Pe parcursul aceleiașii, procurorii anticorupție au efectuat percheziții în biroul acestuia, aflat la sediul Companiei „Avia Invest”.


Pub