Anunț important pentru cetățenii moldoveni aflați în Turcia, în contextul incendiilor: Ce recomandă MAEIE

Reprezentanții Ministerului Afacerilor Externe și Integrării Europene vin cu un anunț important pentru cetățenii moldoveni, aflați în Turcia, în contextul incendiilor puternice de vegetație care au izbucnit zilele acestea pe litoralul Mării Mediterane.

Foto: Simbol

„Ministerul Afacerilor Externe și Integrării Europene, prin intermediul Ambasadei Republicii Moldova la Ankara, urmărește evoluțiile privind incendiile puternice care se manifestă în perimetrul localităților Manavgat, provincia Antalya, Marmaris și Milas-Didim din regiunea Muğla, precum și zonele forestiere din Adana, Kayseri, Osmaniye și Mersi.

Conform informațiilor obținute de la Serviciul Situații Excepționale din Turcia, niciun cetățean al Republicii Moldova nu a avut de suferit, iar echipele de jandarmerie au evacuat persoanele care se aflau în apropierea zonelor periculoase. Totodată, cetățenii moldoveni care se confruntă cu o situație dificilă, specială, sau cu un caracter de urgență, au la dispoziție telefonul de urgență al Ambasadei Republicii Moldova la Ankara + 90 538 687 21 01 și numărul de urgență al Consulatului general al Republicii Moldova la Istanbul +90 535 983 01 73”, se arată în comunicatul de presă, emis de MAEIE.

În acest context, reprezentanții MAEIE recomandă cetățenilor moldoveni, aflați în Turcia, să respecte anunţurile autorităţilor locale, să păstreze în locuri sigure documentele şi valorile personale, biletele de călătorie, banii, cărţile de credit și să evite circulaţia pe timp de noapte, locurile aglomerate şi deplasarea în zone afectate de incendii.

Precizăm că zilele acestea în Turcia au izbucnit mai multe incendii de vegetație

Unii moldoveni, stabiliți în Turcia sau care se află temporar acolo, trăiesc pe pielea lor coșmarul incendiilor din sudul țării. Unii stau închiși în case, speriați de consecințe, chiar dacă nu au interdicție, iar alții, care muncesc pe timp de vară, se deplasează liber, cu speranța că lupta cu flăcările va înceta rapid.


Pub