(doc) Lista actualizată a statelor incluse în „zona roșie”, pentru care se impune regimul de autoizolare la intrarea în R. Moldova

Autoritățile au actualizat lista țărilor incluse în „zona roșie” pentru care se impune regimul de autoizolare la intrarea persoanelor pe teritoriul Republicii Moldova. Din listă fac parte 63 de state, inclusiv Rusia, Portugalia, Irlanda, Israel.

Foto: UNIMEDIA

Lista este elaborată în conformitate cu p. 3.1. din Hotărîrea nr. 57 din 17 iulie 2021 a Comisiei Naționale Extraordinare de Sănătate Publică;

Lista se actualizează o dată la 7 zile în ziua de vineri și intră în vigoare din ziua de luni a săptămânii viitoare;

Lista se publică pe pagina web a MAEIE, MAI, MSMPS și ANSP în ziua aprobării;

Indicatorul pentru includere în listă a statelor pentru care se impune regimul de autoizolare la intrarea persoanelor în Republica Moldova reprezintă rata cumulată de incidență a cazurilor noi de îmbolnăvire din ultimele 14 zile care este mai mare de 100 cazuri la 100.000 populație;

Persoanele care traversează frontiera de stat pe sensul de intrare în Republica Moldova, şi vin, direct sau în tranzit, din statele pentru care se impune regimul de autoizolare, vor completa în mod obligatoriu fișa epidemiologică, precum şi vor semna declaraţia pe propria răspundere de a respecta regimul de autoizolare de 14 (paisprezece) zile. 


Pub