04:24:10 20.04.2024
Stiri

Ce i-a spus Zverev lui Djokovic la fileu, după ce i-a „furat” șansa de a realiza Golden Slam-ul

Actualitate 30.07.2021 15:42 Vizualizări2685 Autor: Ziarul National
Ce i-a spus Zverev lui Djokovic la fileu, după ce i-a „furat” șansa de a realiza Golden Slam-ul DigiSport.ro


Novak Djokovic, numărul unu mondial şi marele favorit la medalia olimpică de aur, a fost învins de germanul Alexander Zverev, cu 1-6, 6-3, 6-1, vineri, în semifinalele probei de simplu, la Jocurile Olimpice de la Tokyo.

La finalul partidei, cei doi jucători s-au îmbrățișat la fileu și au avut un scurt schimb de replici. „Ești unul dintre cei mai mari jucători din toate timpurile. Îmi pare rău pentru asta (n.r. înfrângere)", i-a spus Zverev lui Djokovic.

Dacă ar fi câștigat medalia de aur la Jocurile Olimpice, Novak Djokovic ar fi avut marea șansă de a realiza Golden Slam-ul.

Sârbul a cucerit toate cele 3 turnee de Grand Slam din acest an și a ajuns la 20 de trofee majore în carieră, la fel ca Roger Federer și Rafael Nadal.

JO 2020 | Novak Djokovic a ratat șansa de a realiza Goldem Slam-ul

Djokovic a dominat clar primul set, pe care şi l-a adjudecat cu 6-1, iar apoi a condus în actul secund cu 3-2, după un break în ghemul cinci. Zverev, numărul cinci mondial, a făcut rebreak şi a reuşit o serie incredibilă de opt ghemuri la rând, câştigând setul secund cu 6-3 şi având 4-0 în decisiv. În cele din urmă, Zverev s-a impus cu 6-1, după circa două ore de joc, producând o mare surpriză.

Novak Djokovic a părut că se sufocă în al treilea set, iar după unele mingi nici nu a mai alergat. Zverev a părut mult mai proaspăt şi mai inspirat, mai ales la serviciu, anulând orice şansă de break pe care a avut-o sârbul, scrie digisport.ro.

Djokovic ratează astfel şansa de a realiza Golden Slam, câştigarea celor patru titluri de Grand Slam şi a medaliei de aur la Jocurile Olimpice. El mai poate realiza, totuşi, Marele Şlem, după ce a cucerit titlurile la Australian Open, Roland Garros şi Wimbledon, iar la US Open, ultimul Grand Slam al anului, are trei titluri.

Zverev va juca în finală contra rusului Karen Hacianov (25 ATP), victorios în penultimul act contra spaniolului Pablo Carreno Busta (12 ATP), cu 6-3, 6-3.

Djokovic, medaliat cu bronz la Beijing, în 2008, poate obţine o nouă medalie de bronz, dacă îl va învinge pe Carreno Busta în finala mică.


Stiri relevante
Top stiri

Parteneri
Descoperă
Punct de vedere NAȚIONAL
19.04.2024 09:13 Nicolae Negru Nicolae Negru // Despărțirea apelor p...

15.04.2024 09:20 Nicolae Negru Nicolae Negru // Simțul realității și...

12.04.2024 09:14 Nicolae Negru Nicolae Negru // Recensământul ca o f...

Promo
Abonament
Abonează-te pentru a fi la curent cu ultimele știri
Recomandat
Sondaj
Cum veți vota la referendumul care va avea loc în toamna anului 2024 în R. Moldova?
Prietenii noștri

Widget cu noutăți la tine pe site

Ziarul Național 2013-2024. Toate drepturile sunt rezervate

Despre noi Publicitate News widget RSS Contacte Developed by WebConsulting.md