(video) BECS se declară în opoziție. Cine va conduce fracțiunea comuniștilor și socialiștilor din Parlament

Cei 32 de deputați BECS au ales-o în calitate de președintă a fracțiunii pe Zinaida Greceanîi.

Foto: privesc.eu

Vicepreședinții fracțiunii comuniștilor și socialiștilor au fost aleși Starîș Constantin și Corneliu Furculiță, iar secretar a fost ales Vasile Bolea.

„Noi ne declarăm în opoziție, dar vom pune umărul și vom susține legile care vor conduce la dezvoltarea economică a țării”, a menționat Vladimir Voronin, liderul PCRM.

În urma alegerilor parlamentare de la 11 iulie, trei formațiuni au ajuns la conducerea noului Legislativ - PAS, cu 63 de mandate, BECS cu 32 și Partidul Șor cu 6 fotolii de deputat.


Pub