Principală  —  Ştiri  —  Politic   —   Componența Biroului permanent al Parlamentului…

Componența Biroului permanent al Parlamentului de legislatura a XI-a

A fost constituit Biroul permanent al Parlamentului. În legislatura a XI-a, componența numerică a Biroului permanent include 12 membri. Din el fac parte, din oficiu, președintele și vicepreședinții Parlamentului.

Astfel, din Biroul permanent fac parte Igor Grosu, Preşedintele Parlamentului, Mihail Popșoi și Vlad Batrîncea, vicepreședinții Parlamentului, precum și reprezentanții Fracțiunii PAS Olesea Stamate, Liliana Nicolaescu-Onofrei, Doina Gherman, Veronica Roșca, Vladimir Bolea, Dan Perciun; reprezentanții Fracțiunii Blocului Comuniștilor și Socialiștilor Vasile Bolea și Corneliu Furculiță; reprezentantul Fracțiunii Partidului ”Șor” Denis Ulanov.   

Biroul permanent al Parlamentului este organul de lucru al Legislativului și se formează, ținându-se cont de reprezentarea proporțională a fracțiunilor în Parlament. Componența numerică și nominală a Biroului permanent a fost stabilită prin Hotărârea Parlamentului, la propunerea fracțiunilor parlamentare. După adoptarea Hotărârii de constituire, Biroul permanent s-a întrunit, astăzi, în prima sa ședință.