În șirul politicienilor pe care-i urăsc cap de listă este, indubitabil, Vlad Filat. Pentru că l-am votat de câteva ori, pentru că i-am dat încrederea noastră, pentru că le-a luat pe ambele și le-a împărțit cu Plahotniuc&Co. Pentru că era ocupat să divorțeze și să se însoare în loc să se apuce de lucru, chiar dacă îmi spun că nu mă privește viața personală a politicienilor. Pentru că, chiar și la urmă, a fost laș și clasa politică mlăștinoasă nu numai că n-a zburat naibii în aer, ci s-a împuțit și mai tare. Pe Filat aș vrea să-l văd judecat corect și onest, după merite, și arătat cu degetul de fiecare dată când orice alt politician care se dă mare demonstrează că este, de fapt, foarte mic.
Cu toate astea, pe lista „mă enervez foarte tare de fiecare dată când îl/o văd” primul e Vladimir Voronin. În primul rând, pentru că aparițiile acestui personaj sunt absolut gratuite, despre nimic. Ultima oară știrea a fost că a stat la ședința parlamentului cu ochelari. Vreau să cred că putem mai mult de atât.
Apoi, este invitat la emisiuni și interviuri pentru că spune lucruri de râs, oacheșe, care intră cu succes în folclorul nostru, cum ar fi faimosul „doi metri de bulbuci” despre Marian Lupu. Dacă e atât de hazliu, să facă stand-up comedy, nu politică.
În 2021 Voronin are imaginea unui bătrânel vioi și carismatic, inofensiv, care garantează click-uri și vizualizări oriunde apare. Imagine care a fost alimentată timp de ani de zile de jurnaliștii care n-au fost inspirați să caute invitați mai interesanți sau știri mai importante. În spatele acestei imagini se ascunde însă un om care a condus Moldova, oficial, timp de opt ani. Un om care a fraudat alegeri, un om rasist și misogin. Voronin e cel care s-a ținut cu dinții de putere în 2009, limitând accesul la internet și telefonie mobilă pe 7 aprilie 2009, sub conducerea lui au fost arestați și maltratați sute de oameni, pe conștiința lui stă moartea lui Valeriu Boboc, Eugen Țapu și Ion Țîbuleac.
Un om care și-a schimbat orientarea politică după cum i-au dictat propriile necesități, care spunea că-și dorește să fie în Uniunea Europeană în timp ce întărea relațiile cu Putin în culise. Un om care s-a aliat recent cu cel care l-a trădat anterior, doar ca să simtă din nou gustul puterii. Un om care, în pofida celor de mai sus, a avut tupeul să-și cumpere (sau, mă rog, să primească drept cadou de la prieteni) titlul de „omul secolului”.
Tare vă rog să nu uităm asta atunci când scriem sau citim știri despre Voronin, când vrem să-l invităm la emisiuni în speranța că va scoate pe gură vreo perlă virală despre dușmanii lui actuali, mereu alții.
Și da, îmi dau seama de ironia acestui text – încă un material despre Voronin nu-l va face mai puțin popular. Dar mi se pare important, dacă tot punem un om în lumina reflectoarelor, s-o facem din motivele corecte. Iar Voronin trebuie să fie cap de afiș nu pentru că e un clovn simpatic de 80 de ani, ci, în lumea în care aș vrea să trăiesc eu, pentru că este făcut responsabil de toate cele enumerate anterior.
Sursa foto: Ziarul de Gardă, aprilie 2009
