Linkuri accesibilitate

Putin – „asasinul simpatic” și cum vede vestul conducta Nord Stream 2


Portretul lui Putin, realizat din cartușe folosite în Donbas, operă a artistei ucrainene Daria Marcenko.
Portretul lui Putin, realizat din cartușe folosite în Donbas, operă a artistei ucrainene Daria Marcenko.

"Ucigaș fără simbrie"

«Până la urmă e un „asasin” simpatic!» Săptămânalul satirico-politic francez Le Canard enchaîné are, în numărul său tocmai apărut pe săptămâna aceasta (doar în ediția pe hârtie), o foarte critică analiză a deciziei lui Joe Biden de a fi decis, împreună cu Angela Merkel, că gazoductul ruso-german Nord Stream 2 poate fi terminat.

După ce Joe Biden îl numise pe Putin un „asasin” (killer) și amenințase cu sancțiuni orice companie occidentală care se implică în construirea gazoductului de sub marea Baltică, iată acum că Biden binecuvântează proiectul, încheiat în proporție de 95%.

Desigur, gazoductul va permite Germaniei să-și închidă centralele nucleare și termice și să-și reducă astfel emisiile de CO2. Scrie Le Canard despre acest exemplu de realpolitik: „Europa importă două treimi din gazul de care are nevoie. Rusia singură furnizează 40%, iar restul vine din Norvegia, Algeria sau Qatar. Din foarte gazoasa Rusie pleacă spre Europa șase conducte. Trei din ele traversează Ucraina, cu o capacitate uriașă, 156 de miliarde de metri cubi pe an. Ucraina încasează pentru asta venituri bunicele (drepturi de tranzit care se ridică la miliarde) și un foarte eficace mijloc de presiune (țevile se mai blochează). În 2009, deja, Putin le-a tăiat gazul ucrainenilor, care, pentru a se încălzi, au deturnat atunci din cel destinat europenilor.”

Nord Stream 2 (1200 km de conducte pe sub mare, proiect finanțat 51% de Gazprom) va permite ocolirea Ucrainei și slăbirea economiei țării. Și Le Canard încheie: „Putin ocolește Ucraina pentru a o fragiliza. Înainte de a o agresa militar? Bof, ce contează, din moment ce avem gaz à volonté...”

(Cf. și blogul pe care îl țin zilnic la Europa Liberă despre criza din Ucraina, de la tulburările de pe Maidan din decembrie 2013 încoace, inclusiv evoluțiile zilnice ale situației pe front în Donbas: Criza din Ucraina. LiveBlog.)

Ce are Rusia de oferit lumii?

La fel de critic a fost primită de o parte a presei și afirmația lui Biden că „Rusia nu are nimic altceva în afară de petrol şi arme nucleare”.

Biden a făcut aceste remarci marți 27 iulie în timpul unui discurs în care a avertizat că, dacă Statele Unite vor ajunge în situaţia unui '”adevărat război'” cu o „mare putere'', asta ar putea fi rezultatul unui atac cibernetic masiv asupra SUA, el subliniind ceea ce Washingtonul vede ca fiind ameninţări tot mai mari din partea Rusiei şi a Chinei.

Biden a mai spus că serviciile secrete americane sunt superioare celor ruseşti şi că „Putin domnește peste o economie care deține arme nucleare şi zăcăminte de petrol şi nimic altceva. Nimic altceva. Economia lor e... ce este? Putin ştie că are cu adevărat o problemă, ceea ce în opinia mea îl face chiar şi mai periculos'', a spus Biden.

Scriind în The Spectator, jurnalistul și analistul politic Mark Galeotti (a cărui carte The Vory: Russia’s Super Mafia. Yale University Press, 2018, am prezentat-o atunci când a apărut), amintește că și Obama a avut niște comentarii similare in 2016, spunând că “economia Rusiei nu produce nimic ce ar vrea cineva să cumpere, afară de petrol, gaz și arme.”

Mark Galeotti insistă că o asemenea atitudine, deși e poate pe gustul multora atât în tabăra democrată cât și în cea republicană, se poate dovedi contraproductivă, deoarece: “atunci când ai de-a face cu un Putin care are 68 de ani și e în mod limpede mâncat de grija a ce o să lase în urmă, înconjurat fiind de bătrâni ca el, plini de amărăciune și regret pentru pierderea statutului de superputere, a-i trata ca pe nimicuri nu e poate cea mai bună tactică pentru a-i potoli.”

Pe acest fundal, dialogul între trimișii ruși și americani, ieri, e spus a fi fost profesional și substanțial. Discuțiile bilaterale între SUA și Rusia, organizate miercuri la Geneva, au fost considerate satisfăcătoare de către trimișii din ambele părți, chiar dacă cele două mari puteri au eșuat în încercarea de a ajunge la un acord în chestiunea controlului armamentului, relatează CNN.

Acest dialog, dorit de Joe Biden și Vladimir Putin pentru a mai modera tensiunile între Washington și Moscova, le-a fost încredințat adjuncților miniștrilor de externe: Wendy Sherman pentru SUA și Serghei Riabkov din partea rusă. Discuțiile la acest nivel vor fi reluate în septembrie.

Bani contra democrație: ce se întâmplă cu Ungaria și Polonia

Le Monde, în Franța, are în această dimineață un foarte solid articol-analiză despre stadiul repartizării banilor europeni pentru ieșirea din criză, cele 750 de miliarde euro, fondul de salvare decis anul trecut (cel mai mare pachet de stimulente din istorie, depășind de departe Planul Marshall al SUA pentru Europa de după l Doilea Război Mondial).

După ce luni, 26 iunie, Croația, Cipru, Lituania și Slovenia au devenit ultimele țări care și-au văzut aprobate de către Comisia Europeană planurile naționale de redresare economică post-pandemie, Le Monde constată că au mai rămamintias doar 7 țări (din 27) al căror plan național încă nu a fost aprobat de Comisie. România e una dintre ele, deși e vorba doar de chestiuni administrative și întârzieri tehnice.

Articolul din Le Monde se ocupă însă de Ungaria și Polonia, țări ale căror planuri sunt deocamdată amânate sau blocate din alte motive: cele două țări, Ungaria și Polonia, nu respectă, pur și simplu, regulile elementare ale statului de drept.

Gimme All Your Lovin'

În sfârșit, la rubrica culturală și „people” întreaga presă anunță decesul lui Dusty Hill, basistul grupului texan ZZ Top, unul din cei doi bărboși cu figuri și siluete de neuitat care au marcat rockul anilor 1980.

Ocazie cu care ne putem aminti cum cei doi au refuzat odinioară oferta firmei Gillette de a participa la o reclamă în care ei ar fi trebuit să-și radă mitologicele bărbi pentru monstruoasa sumă de... un milion de dolari! Dar cei doi au refuzat nemaiauzitul târg.

Cum a spus-o chitaristul Billy Gibbons, cel încă în viață (tot 72 de ani, ca și decedatul Dusty Hill), ideea de a se vedea în oglindă fără bărbi, după atâtea decenii, li s-a părut insuportabilă. „Suntem prea urâți”, a fost verdictul lui.

  • 16x9 Image

    Dan Alexe

    Dan Alexe, corespondentul Europei Libere la Bruxelles, poliglot, eseist, romancier și realizator de filme documentare. 

XS
SM
MD
LG