image
Sursa foto: Nadejda Roșcovanu

USM, prima în clasamentul universităților din RM; Ce loc ocupă în lume

Universitatea de Stat din Moldova și-a reconfirmat poziția de lider printre universităţile din țara noastră, potrivit ediției din iulie 2021 a clasamentului mondial Ranking Web of Universities (Webometrics), un top realizat de Consiliul Superior pentru Cercetări Ştiinţifice din cadrul Ministerului Ştiinţei şi Inovării al Spaniei.

Conform datelor Ranking Web of Universities, USM conduce clasamentul instituțiilor de învățământ superior din țară, situându-se pe locul 247 în Europa Centrală și de Est, 1055 în Europa și 3148 în lume.

Poziția ocupată de USM în clasament se datorează gradului înalt al performanțelor obținute pentru toți cei trei indicatori luaţi în calcul de ranking-ul Web of Universities (Webometrics): 50% – Vizibilitatea: numărul total de legături externe pe care domeniul web al universităţii le primeşte de la terţe părţi; 40% – Excelenţa: numărul lucrărilor ştiinţifice cu impact ridicat, aflate în primele 10% cele mai citate într-un anumit domeniu, în perioada de referință 2015-2019; 10% – Transparența: numărul total de citări ale cercetătorilor universităţii în Top Google Scholar Profiles.

USM este urmată în clasament de Universitatea Tehnică din Moldova, iar pe locul trei s-a clasat Universitatea de Medicină și Farmacie.

Raportul Ranking Web of Universities din iulie 2021 a fost elaborat în baza evaluării a circa 31 mii de instituţii de învăţământ superior din întreaga lume, inclusiv 24 universităţi din Republica Moldova. Webometrics este un clasament realizat începând cu 2004.

toptop

Noutăţile partenerilor

comentarii: