image
Sursa foto: mediafax.ro

BioNTech vrea să dezvolte un vaccin împotriva malariei: Când demarează studiul clinic

Compania farmaceutică germană BioNTech plănuieşte să dezvolte un vaccin împotriva malariei, bazat pe tehnologia ARN mesager, au anunţat reprezentanţii companiei germane, potrivit Agerpres. Un studiu clinic în acest sens va fi demarat până la finalul lui 2022.

BioNTech a anunțat că intenţionează să dezvolte un „vaccin sigur” şi cu o „eficienţă ridicată pe bază de ARN mesager”, care să garanteze o imunitate pe termen lung împotriva malariei. Compania a precizat că analizează modalităţile de a instala o facilitate de producţie în Africa, unde să poată fi fabricate vaccinuri de tip ARNm, se mai precizează în comunicat. Anunțul vine după ce compania germană, cu sediul în oraşul Mainz, s-a asociat cu gigantul farmaceutic american Pfizer, dezvoltând împreună unul dintre primele vaccinuri pe baza ARN mesager împotriva COVID-19.

Malaria, provocată de înțepătura țânțarului anofel

Malaria este o boală infecţioasă care poate pune viaţa în pericol, fiind provocată de paraziţi transmişi la om prin înţepătura femelei ţânţarului anofel. Poate fi prevenită şi este tratabilă. Malaria este considerată una dintre cele mai periculoase boli infecţioase din lume. În 2019, Organizaţia Mondială a Sănătăţii a înregistrat 229 de milioane de cazuri şi peste 400.000 de decese asociate, cele mai multe în rândul copiilor cu vârste sub cinci ani.

Africa, unde s-au înregistrat 94% din totalitatea cazurilor recente de malarie, este de departe continentul cel mai grav afectat de această maladie. Oamenii de ştiinţă lucrează de mai multe decenii la crearea unui vaccin eficient împotriva malariei, dar niciunul nu a fost autorizat până în prezent.

Noutăţile partenerilor

comentarii: