SOLUȚII DE FINANȚARE PENTRU ECONOMIA VERDE

27 Iul. 2021, 11:02
 // Categoria: Bănci şi Finanţe // Autor:  MD Bani
27 Iul. 2021, 11:02 // Bănci şi Finanţe //  MD Bani

Vrei să utilizezi tehnologii ecologice în gospodărie sau afacere? Te gândești să izolezi termic clădirile, să folosești pompe de căldură, utilaje agricole de conservare sau echipamente de recoltare a apei de ploaie pentru a contribui la atenuarea schimbărilor climatice? MAIB îți oferă finanţarea necesară pentru investiţii în economia verde, în cadrul Facilităţii Băncii Europene pentru Reconstrucţie şi Dezvoltare (BERD) de Finanţare a Economiei Verzi (GEFF).

Acum, poți obţine:

  • până la 300 mii de euro pentru investiţii preaprobate;
  • până la 5 milioane de euro pentru investiţii evaluate şi aprobate de către echipa de consultanţi, dacă ești persoană juridică;
  • până la 500 mii de euro, dacă ești persoană fizică;
  • pe un termen de până la 4 ani (în unele cazuri individual stabilite cu banca);
  • perioada de graţie – 12 luni;
  • împrumuturile se acordă în euro.

Creditul poate fi utilizat pentru investiţii în tehnologiile şi serviciile de atenuare şi adaptare a schimbărilor climatice, precum:

  1. izolaţia termică a clădirilor, geamurile eficiente din punct de vedere energetic;
  2. iluminatul cu LED-uri;
  3. sisteme de generare şi stocare a energiei fotovoltaice;
  4. vehicule electrice;
  5. linii de irigare prin picurare;
  6. utilaje agricole de conservare;
  7. echipamente de recoltare a apei de ploaie;
  8. alte investiții ce corespund criteriilor de finanțare.

Lista completă a potențialelor investiții poate fi consultată prin intermediul Selectorului de Tehnologii Verzi.

Programul mai prevede consultanţă gratuită, iar un expert tehnic te va ajuta să investești în tehnologii performante, eficiente energetic. Mai multe detalii găsești aici.

APLICĂ astăzi ca să construim împreună un viitor mai verde şi sustenabil!

P.

Realitatea Live

16 Apr. 2024, 15:56
 // Categoria: Actual // Autor:  Lupu Eduard
16 Apr. 2024, 15:56 // Actual //  Lupu Eduard

Preţul aurului a continuat să se situeze aproape de maximele record la câteva zile după ce tensiunile din Orientul Mijlociu au explodat, sporind interesul investitorilor pentru activele sigure, scrie CNBC.

Preţul aurului a înregistrat recent o nouă creştere record ajungând până la la 2.383 de dolari pe uncie (28 de grame), iar analişti sunt de părere că mai este loc de creştere, în cele mai optimiste scenarii ajungând la 3.000 de dolari.

„Raliul recent al aurului a fost impulsionat de tensiunea geopolitică şi coincide cu niveluri record ale indicilor de acţiuni”, subliniază gigantul american Citibank într-un raport.
Cererea pentru activul de refugiu a crescut pe fondul escaladării tensiunilor din Orientul Mijlociu, după ce Iranul a lansat peste 300 de drone şi rachete direct asupra Israelului – majoritatea fiind interceptate, datorită sistemului de apărare antiaeriană Iron Dome.
Observatorii pieţei monitorizează îndeaproape o potenţială ripostă din partea statului evreu, care a promis să „ceară un preţ” din partea Iranului.

O ripostă semnificativă ar putea duce la un conflict mai amplu, ceea ce ar declanşa, în consecinţă, noi investiţii în aur, precum şi o revenire a preţului petrolului şi o întărire a dolarului american, a declarat Bartosz Sawicki, analist de piaţă la firma de servicii financiare Conotoxia fintech.

Aurul, care îşi păstrează valoarea de investiţie ce oferă acoperire împotriva inflaţiei, tinde să aibă performanţe bune în perioadele de incertitudine economică, când investitorii se îndepărtează de activele mai riscante, cum ar fi acţiunile.

Preţul lingourilor a atins vinerea trecută un maxim istoric de 2.448,80 dolari pe uncie în cursul zilei.

Preţul aurlui a fost în plină ascensiune de la începutul anului, urcând cu peste 15% de la începutul anului până în prezent, pe fondul unui cocktail de factori, printre care se numără o explozie a băncilor centrale la nivel mondial, tensiunile geopolitice şi aşteptările privind reducerea ratelor de către Rezerva Federală a SUA.

Preţul aurului are, de obicei, o relaţie inversă cu ratele dobânzilor. Pe măsură ce ratele dobânzilor scad, aurul devine mai atractiv în comparaţie cu activele cu venit fix, cum ar fi obligaţiunile, care ar aduce randamente mai slabe.

Inflaţia peste aşteptări din martie a împins înapoi aşteptările pieţei privind o reducere a ratelor până în septembrie, iar acum se aşteaptă la două reduceri de rate în loc de trei.

Săptămâna trecută, Goldman Sachs a vorbit despre piaţa aurului ca fiind înr-un „bull market de nezdruncinat” şi şi-a revizuit în creştere ţinta de preţ pentru metalul galben de la 2.300 de dolari pe uncie la 2.700 de dolari până la sfârşitul anului.

Pentru mai multe știri urmărește-ne pe TELEGRAM!

 
Atmosferă de poveste la Târgul de Crăciun din Chișinău
Atmosferă de poveste la Târgul de Crăciun din Chișinău
Construcția drumului de ocolire a satului Bahmut din raionul Călărași este în toi
Construcția drumului de ocolire a satului Bahmut din raionul Călărași este în toi
Expoziția sculptorului Virgil Scripcaru, la Chișinău
Expoziția sculptorului Virgil Scripcaru, la Chișinău
Covor moldovenesc, „așternut” pe aleea Grigore Vieru din Capitală
Covor moldovenesc, „așternut” pe aleea Grigore Vieru din Capitală
Târgul de cariere Chișinău 2021: Hai că variante există
Târgul de cariere Chișinău 2021: Hai că variante există
Expoziţia Internaţională World Press Photo, la Chișinău
Expoziţia Internaţională World Press Photo, la Chișinău