image
Sursa foto: președinte.md

România a acordat 300 de mii de euro pentru consolidarea societății civile și a mass-media independente din RM

Ministrul afacerilor externe al României, Bogdan Aurescu a decis acordarea unei contribuții voluntare în valoare de 300 000 euro prin European Endowment for Democracy (EED), în scopul implementării de proiecte în sprijinul societății civile și al presei independente din Republica Moldova, așa cum a declarat în cadrul vizitei sale la Chișinău, de pe 23 iulie.

Potrivit unui comunicat al Ambasadei României la Chișinău, asistența financiară menționată a fost atribuită în conformitate cu pachetul de sprijin din partea României pentru cetățenii Republicii Moldova anunțat anterior de Președintele României, Klaus Iohannis.

Ministerul Afacerilor Externe a României a efectuat deja plata acestei contribuții voluntare către EED.

Această contribuție este asigurată din Fondul de Democratizare și Dezvoltare Sustenabilă pentru Republica Moldova, inclus în Planul anual de cooperare internațională pentru dezvoltare și asistență umanitară aferent anului 2021.

Decizia ministrului Bogdan Aurescu a fost luată în continuarea contribuției voluntare similare, în valoare de 250.000 euro, decise de ministrul român al afacerilor externe în noiembrie 2020, de asemenea în scopul implementării de proiecte în sprijinul societății civile și al presei independente din Republica Moldova, ca elemente centrale pentru dezvoltarea unei societăți democratice, reziliente și incluzive.

Ministerul Afacerilor Externe reconfirmă astfel susținerea acordată de România pentru dezvoltarea societății civile și a presei independente în Republica Moldova, prin promovarea implementării de proiecte în aceste sectoare cheie pentru reforma democratică, în conformitate cu valorile care ghidează procesul de integrare europeană. Totodată, prin această măsură este reiterat angajamentul ferm al României de a sprijini parcursul european al Republicii Moldova, inclusiv prin acțiuni de asistență oficială pentru dezvoltare și în conformitate cu Parteneriatul Strategic bilateral pentru Integrarea Europeană a Republicii Moldova.

Republica Moldova reprezintă principalul beneficiar al asistenței oficiale pentru dezvoltare și umanitare acordate de România pe linie bilaterală, abordare reconfirmată prin Programul multianual strategic privind cooperarea internațională pentru dezvoltare și asistență umanitară în perioada 2020-2023, aprobat de Guvernul României în luna noiembrie 2020.

European Endowment for Democracy (EED) este o organizație înființată în 2013 de Uniunea Europeană și statele membre ca entitate independentă cu expertiză în promovarea proiectelor destinate consolidării democrației și drepturilor omului în Vecinătatea UE.

Citeşte mai mult despre

Noutăţile partenerilor

comentarii: