Și-au întins plasele în apele de frontieră, dau au fost prinși: Ce riscă doi moldoveni

Polițiștii de frontieră au depistat doi bărbați la pescuit ilegal într-un bazin acvatic din lunca râului Prut, aflat în proximitatea localității Sârma. Aceștia au fost surprinși în timp ce-și scoteau din apă plasele cu pește. Incidentul a fost înregistrat la sfârșitul săptămânii trecute de către patrula Sectorului Poliției de Frontieră Leova.

Foto: border.gov.md

O perioadă de timp, polițiștii de frontieră au monitorizat acțiunile bărbaților, iar când aceștia au ieșit la mal au fost supuși verificărilor. Din primele cercetări s-a constatat că cei doi sunt locuitori ai satelor Răzeși și Tomai și ambii recunoscut că se află în zona de frontieră fără înștiințare.

Mai mult că nu au putut prezenta actele permisive de a pescui, iar în posesie aveau 240 metri de plasă monofilament, folosirea cărora sunt interzise prin lege. Au prins peste 10 kg de pești de diferite specii.

Despre cele depistate a fost sesizat Inspectoratul pentru Protecția Mediului care a intervenit la fața locului în vederea documentării cazului, cu ridicarea ulterioară a peștelui și plaselor de pescuit.

În repercusiune, pentru încălcarea regimului zonei de frontieră bărbații s-au ales cu amenzi în valoare de 6 u.c. fiecare, totodată, vor fi cercetați și pe linia de competență a IPM - pentru pescuit ilicit.


Pub