Ion Ceban, mesaj către noii deputați: Într-un ceas bun, pe un mandat de 4 ani. Așteptăm realizarea celor propuse

Primarul capitalei a felicitat deputații aleși în urma scrutinului din 11 iulie 2021, care s-au convocat astăzi în prima ședință a forului legislativ al țării. Ceban le-a urat „succes și doar lucruri frumoase”. De asemenea, acesta le-a amintit că au făcut anumite promisiuni în campania electorală și că au semnat declarația publică înaintată de Congresul Autorităților Locale din R. Moldova

Foto: UNIMEDIA

„Este forfotă mare la Parlament, vreau să felicit noua componență a Parlamentului. Văd că se pregătesc pentru a se înturni în ședință, este foarte bine. Le urăm succes și doar lucruri frumoase pentru toată lumea. Așteptăm, ca și cetățeni, dar și funcționari, rezultate, iar din partea Chișinăului țin să aduc aminte, să nu uitați, stimați deputați, că ați semnat o declarație publică înaintată de către Congresul Autorităților Locale din R. Moldova, foarte importantă pentru toate administrațiile publice locale din țară: Declarația cu privire la descentralizare.

În calitate de vicepreședinte al Congresul Autorităților Locale, dar și făcând front comun cu primarii din toată țara, cu executivul din această organizație, împreună cu toți primarii așteptăm realizarea celor propuse. Și vreau să aduc aminte: - alocarea directă în bugetele locale a impozitului din venitul persoanelor juridice colectate în teritoriul respectiv în volum de cel puțin 10% pentru bugetele mun. Chișinău și Bălți, cel puțin 15% pentru bugetele municipiilor și orașelor reședințe de raion, cel puțin 50% pentru bugetele orașelor, satelor, comunelor; - creșterea defalcărilor de la impozitul pentru veniturile persoanelor fizice pentru orașe și municipii de la 50 la cel puțin 75%; - asigurarea dreptului autorității publice locale la politici proprii de cadre și remunerare, inclusiv revizuirea sistemului de remunerare și stimulare, în conformitate cu principiile autonomiei locale, în vederea asigurării unor garanții și flexibilității suficiente pentru realizarea funcțiilor legale; - impulsionarea procesului de delimitare, înregistrare și evaluare a proprietății municipale, locale; - depolitizarea fondurilor naționale de investiții și repartizarea lor după criterii obiective și crearea unui fond național de acoperire a contribuțiilor pentru proiectele mari de infrastructură, câștigate de către APL; - reducerea controlului administrativ, judiciar și politic asupra autorităților publice locale. Sunt sigur că se poate face mult în această privință. 

Țin să amintesc că documentul a fost semnat de partidele care au ajuns, astăzi, în Parlament, iar progresele trebuie să înceapă, există și un termen limită fixat, până la finele anului 2021 să fie aprobate toate aceste inițiative. Împreună cu primarii din toată țara vrem să aducem rezultate și mizăm pe îndeplinirea acelor angajamente care au fost asumate, în campania electorală, de către deputați. Le doresc succes, să activeze în interesele cetățenilor din țară, în interesele fiecărei comunități și pentru bunăstarea și prosperarea Republicii Moldova.

Într-un ceas bun, pe un mandat de 4 ani, în care probabil toată lumea așteaptă rezultate foarte mari”, a declarat edilul capitalei, Ion Ceban. 

Deputații aleși în urma scrutinului din 11 iulie 2021 s-au convocat astăzi în prima ședință a forului legislativ al țării. Potrivit rezultatelor alegerilor, PAS are 63 de deputați, BECS - 32, iar Partidul Șor - 6 parlamentari. Ședința de constituire a fost condusă, potrivit legii, de cel mai în vârstă parlamentar - Eduard Smirnov, de la PSRM (BECS).


Pub