Cinci poduri reabilitate și unul nou, peste Prut: Autoritățile de la București anunță demararea proiectelor de îmbunătățire a infrastructurii cu Republica Moldova

Cinci poduri, care leagă Republica Moldova de România intră în reparație capitală, iar la Ungheni va fi construit un pod nou peste Prut. Anunțul în acest sens a fost făcut de către ministrul român al Transporturilor, Cătălin Drulă.

Foto:

„Reabilităm podurile de peste Prut și construim unul nou. Îmbunătățim prin infrastructură legăturile dintre România și Republica Moldova. Compania de drumuri are în derulare cinci proiecte importante, finanțate prin fonduri europene nerambursabile, pentru reabilitarea podurilor de peste Prut și pentru construirea unui nou pod peste acest râu, la Ungheni”, a anunțat Cătălin Drulă.

Potrivit ministrului Transporturilor din România vor fi reabilitate:

  • Podul de la Galați – Giurgiulești. Acest pod a fost construit în 1949 și are o lungime de 125 de metri. Execuția lucrărilor a pornit chiar în iulie și se va încheia peste 9 luni. Aici se va consolida grinda cu zăbrele, tablierul va fi sablat și vopsit, placa de beton armat care susține calea pe pod va fi reparată, calea pe pod și trotuarele vor fi refăcute, se vor schimba parapetele pietonale și de siguranță, rampele de acces vor fi refăcute, iar picioarele podului vor fi protejate de un dig de piatră brută.

  • Podul de la Ungheni, de pe Autostrada Unirii A8 Târgul Mureș-Iași-Ungheni, unde proiectarea este deja în derulare. Studiul de fezabilitate pentru pod e finalizat. După obținerea acordului de mediu, aflat în procedură va fi lansată licitația de proiectare și execuție.

  • Podul de la Albița – Leușeni

  • Podul de la Sculeni

  • Podul de la Oancea – Cahul.

„Accesul peste râul Prut va deveni astfel mai ușor și mai sigur prin toate aceste puncte, spre beneficiul cetățenilor României și cei ai Republicii Moldova”, a mai menționat ministrul român al Transporturilor.


Pub