Vești bune pentru șoferi. Mai multe străzi din capitală, reparate sau în proces de reabilitare

Lucrările de asfaltare a nodului rutier de la Calea Basarabiei, precum și la alte adrese au fost finalizate, iar alte străzi ale capitalei continuă să fie în lucru. „Reparația curentă și întreținerea străzilor este o prioritate pentru Primăria Chișinău”, scrie edilul capitalei, Ion Ceban, pe pagina sa de Facebook.

Foto: Fb/Ion Ceban

„În prezent se lucrează concomitent pe mai multe străzi din capitală la plombarea și lichidarea situațiilor de avariere.

Planul de intervenții a fost revăzut, în contextul precipitațiilor anterioare.

O atenție sporită se atrage proiectelor inițiate anul trecut, în paralel lucrăm și la proiectele noi.

Pe parcursul săptămânii trecute au fost efectuate următoarele lucrări:

Au fost finalizate lucrările de asfaltare a nodului rutier de la Calea Basarabiei (20 mii m2). În zonă a fost curățat și sistemul pluvial.

A fost aplicat marcajul rutier pentru benzile dedicate pe str. A. Pușkin. Bd. Gr. Vieru, Mitropolit Bănulescu-Bodoni.

A fost frezat asfaltul uzat pe str. Grenoble și Miorița, unde urmează să înceapă asfaltarea.

Se lucrează la Rîșcani pe bd. Renașterii Naționale, str. Kiev.

La Botanica se lucrează pe bd. Dacia, unde sunt reparate buzunarele de acces a transportului public.

La Ciocana se muncește la asfaltare ultimului segment al aleii din bd. Mircea cel Bătrân. Ulterior vor fi amenajate mai multe treceri pietonale și accese în curțile de blocuri.

Începe aplicarea betonului asfaltic cald pe mai multe străzi din comuna țânțăreni, Anenii Noi, angajament inclus în contractul încheiat între Primăria Chișinău și satul țînțăreni.

Vom pune accent pe aplicarea marcajului rutier și reînnoirea trecerilor de pietoni în preajma instituțiilor de învățământ.

Se va interveni la asfaltarea acceselor spre instituțiile educaționale”, a anunțat Ion Ceban.

În săptămâna curentă sunt preconizate lucrări de asfaltare și plombare cu beton asfaltic cald pe străzile Miorița, Pan Halippa, V. Belinski.


Pub