Principală  —  IMPORTANTE   —   Un punct de vaccinare va…

Un punct de vaccinare va fi inaugurat pe Aeroportul Internațional Chișinău. Anunțul autorităților din Sănătate

Imagine - simbol. Foto: Skytrax

Pe Aeroportul Internațional Chișinău va fi amenajat și inaugurat un punct de vaccinare. Despre asta anunță reprezentanții Ministerului Sănătății, care menționează că începând de luni, 26 iulie, punctul de imunizare va fi funcțional.

„Ministerul Sănătății, Muncii și Protecției Sociale în comun cu Agenția Națională pentru Sănătate Publică, inaugurează, la 26 iulie curent, un Punct de vaccinare în cadrul Aeroportului Internațional Chișinău. Evenimentul va avea loc la ora 11.00”, anunță MSMPS.

Campania de vaccinare este în plină desfășurare, rata de vaccinare în R. Moldova, până acum, fiind de peste 15 la sută.

De la debutul campaniei de vaccinare în R. Moldova au fost administrate 951 807 de doze de vaccin.

În acest weekend în mai multe raioane din țară sunt defășurate maratoane de vaccinare unde cetățenii se pot imuniza anti-COVID cu unul dintre cele șase tipuri de vaccin disponibile în R. Moldova:  Pfizer, AstraZeneca, Sinovac, Sinopharm, Johnson & Johnson.