Despre Franța, dincolo de parfumerie și croasante. Irina Bardița: „Franța a fost și va rămâne centrul artei”

Toulouse-Lautrec, Monet, Hilaire Degas, acestea sunt câteva dintre numele care au așternut culoare, nu doare pe pânză, dar în mod special pe istoria artei universale. Pictorița Irina Bardita a realizat, pentru UNIMEDIA, o mică incursiune în spațiul artistic francez.

Foto: UNIMEDIA

La întrebarea care ar fi pictura reprezentativă pentru Franța, Irina Bardița a răspuns fără a ezita: „Franța a fost deja pictată”.

„Este tabloul lui Eugène Delacroix, în anii 1830, după marea revoluție de la Bastille, în glorioasele zile de 27, 28 și 29 iulie. În fond, Franța reprezintă libertate, egalitate și fraternitate. Toate aceste noțiuni au fost reprezentate și pictate pe pânza lui Eugène, care se numește „Libertatea conducând poporul” și simbolistica în acel tablou implică toate păturilor sociale care au participat în acest război și s-au susțin reciproc. Iar Franța este o femeie goală, liberă, puternică, emancipată care conduce întreaga națiune”, spune artista plastică.

„Franța a fost centrul artei și rămâne a fi centrul artei”

„Franța este concentrarea mai multor curente, care a dat naștere unui număr considerabil de artiști plastici. Franța a fost centrul artei și rămâne a fi centrul artei. Dar dacă este să vorbim de patrimoniul cultural, deci în mare parte toți artiștii se trăgeau în Franța, chiar fiind originari din alte zone, pentru că posibilitățile și țara este cumva predispusă să valideze și să valorifice tot ce este legat de artă. Să ne aducem aminte de Brâncuși, care a făcut o donație generoasă, oferind lucrările sale Parisului, pentru că nu a fost primit la noi. Din acest exemplu ne putem da seama ce reprezintă implicarea Franței în patrimoniul cultural.

Curentele artistice iau naștere în mare parte la Paris: impresionismul, expresionismul, caricaturismul, romantismul. Toate acestea își găsesc începuturile la Paris, în anii 1800. Tot de aici pornesc numele splendide, cum ar fi Toulouse-Lautrec, Monet, Hilaire Degas și multe alte nume celebre”, a explicat pictorița.

Deși apreciază mult acest „centru cultural-artistic”, Irina nu poate spune că vreo unul dintre artiști a fost influențat în alegerea propriului stil, însă cu siguranță au servit drept sursă de inspirație în ascensiunea artistică.

„Îmi place foarte mult coloristica pe care o folosește Édouard Manet, acei nuferi colorați și verzi îmi inspiră viață și prospețime.

Îmi place libertatea și frivolitatea pe care a folosit-o în picturile sale Toulouse-Lautrec. Încă un pictor, la fel de liber în exprimarea sa artistică, a fost Édouard-Henri Avril, care folosea subiecte erotice din perioada antică a Greciei, Romei și a Egiptului. Acest pictor realiza ilustrații destul de obscene. Culmea era că el picta nudități antice în perioada renascentistă. Sunt mulți alți pictori care nu sunt originari, dar s-au mutat în Franța atribuindu-se culturii franceze, cum ar Vincent Van Gogh”, explică Irina Bardița.

Ziua naţională a Franţei este celebrată la data de 14 iulie, fiind marcată de un eveniment care a influențat istoria sa modernă - Revoluţia Franceză și în special căderea fortăreței medievale cunoscută sub numele de Bastilia, care a reprezentat în mod simbolic sfârșitul Vechiului Regim. Evenimentul a fost redat în tabloul „Libertatea, conducând poporul” .


Pub