„Pregătirile de nuntă le-am făcut deja. Când am hotărât să organizăm evenimentul, am pus totul pe foaie și am sunat în stânga și-n dreapta ca să planificăm din timp, să nu avem stres atunci. Suntem liniștiți deocamdată”, a declarat Cleopatra.
Artista a mai adăugat că va fi o nuntă restrânsă, iar din tradiții vor respecta doar aruncatul buchetului și dansul mirilor. Referitor la rochia de mireasă, Cleopatra nu a oferit multe detalii: „O rochie bună și simplă”, a spus tânăra.
„O să avem o nuntă foarte restrânsă. Nu o să facem cu nici o tradiție. Am renunțat la găină și la furatul miresei de la început. Vrem să facem din acest eveniment o petrecere memorabilă, la care să fie martori familia și cei mai apropiați prieteni. Să ne distrăm în felul nostru fără presă”.
Cleopatra și Edward au renunțat și la celebra petrecere a burlacilor și a burlăcițelor, iar artista a mai mărturisit că își va păstra numele și după căsătorie: „Suntem artiști amândoi și am renunțal la orice concepție, că așa se face. Contează relația noastră, într-un final noi doi rămânem”.
Aceștia au ales deja și destinația pentru luna de miere: Vom face o călătorie în Europa, cât încă este cald, și poate apoi într-o insulă exotică mai pe la iarnă. Vom merge în Sardinia, după în Paris.
Cei doi s-au gândit deja și la copii: „Mai așteptăm. Toate la timpul lor”.
Potrivit legislației, suntem obligați să cenzurăm comentariile ce incită la ură, reprezintă atac la persoană sau conțin cuvinte necenzurate.
Vă îndemnăm la discuții decente!