image
Sursa foto: Getty Images

LeBron James a devenit miliardar la 36 de ani! Cum a strâns averea și în compania căror cinci sportivi a intrat

După ce a câștigat campionatul cu Los Angeles Lakers anul trecut, LeBron James (36 de ani) a reușit încă o mare performanță, însă de această dată nu pe plan sportiv.

Potrivit site-ului Sportico, averea americanului a depășit pragul de un miliard de dolari, devenind astfel singurul jucător activ din NBA care se poate lăuda cu faptul că este miliardar.

Aceeași sursă dezvăluie faptul că jucătorul celor de la Lakers a adunat nu mai puțin de 700 de milioane de dolari în afara terenului, majoritatea provenind din contracte de sponsorizare. Restul de 300 de milioane de dolari le-a obținut din 2003 și până acum, de-a lungul carierei sale de baschetbalist.

Astfel, LeBron James intră într-o companie selectă a doar cinci sportivi miliardari aflați în activitate: Floyd Mayweather, Roger Federer, Tiger Woods, Lionel Messi și Cristiano Ronaldo.

După înfrângerea suferită de Lakers, campioana en-titre a NBA, în faţa formaţiei Phoenix Suns (scor 100-113), "King James" le-a declarat ziariştilor americani că preferă să se concentreze în această vară pe recuperarea după problemele la gleznă, în locul unei participări la turneul olimpic.

"Cred că voi juca pentru Tune Squad în această vară, în loc de Jocurile Olimpice. Acesta este obiectivul meu, să încerc să-i înving pe Monstars sau pe Goon Squad. Nu am avut prea mult succes împotriva lui Suns, aşa că acum îmi voi îndrepta atenţia către Goon Squad, la mijlocul lunii iulie", a comentat cu umor James, referindu-se la filmul "Space Jam: A New Legacy", în care marea vedetă a NBA are un rol principal şi care va fi lansat în Statele Unite la jumătatea lunii iulie.

Redevenind serios, liderul echipei Los Angeles Lakers a adăugat: "Vreau ca glezna mea să se recupereze corect. Ştiu deja că voi fi la 100% atunci când sezonul va începe, în octombrie, când o vom lua de la capăt. Asta ne va oferi cele mai bune şanse de reuşită anul viitor".

Citeşte mai mult despre

Noutăţile partenerilor

comentarii: