Ce trebuie să cunoască persoanele fizice, care practică activitate de întreprinzător, despre contabilitate?

23 Iul. 2021, 16:21
 // Categoria: Bani și Afaceri // Autor:  MD Bani
23 Iul. 2021, 16:21 // Bani și Afaceri //  MD Bani

Persoana fizică-întreprinzător ţine contabilitatea conform sistemului în partidă simplă conform Codului fiscal şi a Indicațiilor metodice privind contabilitatea persoanelor fizice care desfășoară activitate de întreprinzător.

Contabilitatea activităţii persoanei fizice-întreprinzător poate fi ţinută:

• nemijlocit de către persoana fizică-întreprinzător;
• de serviciul de contabilitate (contabil titular);
• de o firmă de consultanţă, societate de audit sau de un auditor-întreprinzător individual.

Responsabilitatea pentru ţinerea contabilităţii revine persoanei fizice-întreprinzător.

Contabilitatea pentru persoana fizică-întreprinzător se ţine în monedă naţională. În cazul efectuării operaţiunilor în valută străină contabilitatea acestora se ţine atît în monedă naţională, cît şi în valută străină.

Persoana fizică-întreprinzător are obligaţia să întocmească documente primare, registre contabile, dări de seamă fiscale şi alte rapoarte prevăzute de legislaţie.

Documentele primare aferente veniturilor şi cheltuielilor se întocmesc în timpul efectuării operaţiunii, iar dacă aceasta este imposibil − nemijlocit după efectuarea operaţiunii, conform formularelor tipizate şi/sau formularelor elaborate de sine stătător, care vor conţine elementele obligatorii prevăzute de Legea contabilităţii:

a) denumirea şi numărul documentului;
b) data întocmirii documentului;
c) denumirea, adresa, IDNO (codul fiscal) al entităţii din numele căreia este întocmit documentul;
d) denumirea, adresa, IDNO (codul fiscal) al destinatarului documentului, iar pentru persoanele fizice – IDNP (codul personal);
e) conţinutul faptelor economice;
f) etaloanele cantitative şi valorice în care sînt exprimate faptele economice;
g) funcţiile, numele, prenumele şi semnăturile persoanelor responsabile de efectuarea (producerea) faptelor economice.

La întocmirea documentelor primare, pentru persoanele neînregistrate ca subiecţi ai activităţii de întreprinzător, respectarea prevederilor lit. d) nu este obligatorie.

În documentele primare întocmite pentru necesităţile interne ale persoanei fizice-întreprinzător, respectarea prevederilor lit.c) şi d) nu este obligatorie.

Persoana fizică-întreprinzător este obligată să utilizeze documente primare cu regim special conform cerinţelor prevăzute în Hotărîrea Guvernului nr. 294 din 17.03.1998, cât și în cazurile stabilite de Legea contabilităţii:

1. înstrăinarea activelor cu transmiterea dreptului de proprietate;
2. prestarea serviciilor;
3. transportarea activelor în cadrul entităţii dezintegrate din punct de vedere teritorial şi în afara entităţii fără transmiterea dreptului de proprietate;
4. achiziţionarea activelor şi serviciilor de la furnizori – cetăţeni;
5. transmiterea activelor în leasing, arendă, locaţiune.

Registrele contabile, inclusiv borderourile, se întocmesc conform formularelor şi cerinţelor prevăzute Indicațiile metodice privind contabilitatea persoanelor fizice care desfășoară 4. activitate de întreprinzător.În funcţie de necesităţile informaţionale şi specificul activităţii persoana fizică-întreprinzător poate include elemente suplimentare în registrele contabile cu condiţia respectării conţinutului de informaţii cuprinse în prezentele indicaţii metodice, precum şi a normelor de întocmire şi utilizare a acestor registre.

Înscrierea datelor în documente primare şi registre contabile se face după caz cu cerneală, cu pix cu pastă, la maşina de dactilografiat sau computerizat.

În documentele primare şi registrele contabile nu sînt admise ştersături sau alte procedee similare, precum şi lăsarea de spaţii libere între operaţiunile înscrise în acestea. Erorile se corectează prin tăierea cu o linie a textului sau a cifrelor greşite, pentru ca acestea să poată fi citite, iar deasupra lor se scrie textul sau cifra corectă. Corectarea se face pe toate exemplarele documentului primar sau registrului contabil şi se confirmă prin semnătura persoanei care a întocmit documentul sau registrul, cu indicarea datei corectării.

În documentele primare de casă, bancare, de livrare şi achiziţie a bunurilor şi a serviciilor nu se admit corectări. La comiterea erorilor în astfel de documente, documentul greşit se anulează şi se întocmeşte unul nou.

În cazul pierderii, sustragerii sau distrugerii documentelor persoana fizică-întreprinzător este obligată să le restabilească în termen de pînă la două luni începînd cu data constatării faptului respectiv.

Persoana fizică-întreprinzător este obligată să păstreze documentele primare, registrele contabile şi alte documente aferente organizării şi ţinerii contabilităţii în termenele şi conform regulilor stabilite de Legea contabilităţii. În cazul încetării activităţii persoanei fizice-întreprinzător documentele se predau la arhivă conform regulilor prevăzute de Organul de Stat pentru Supravegherea şi Administrarea Fondului Arhivistic al Republicii Moldova.

Sursa: contabilsef.md

Realitatea Live

16 Apr. 2024, 08:53
 // Categoria: Actual // Autor:  Lupu Eduard
16 Apr. 2024, 08:53 // Actual //  Lupu Eduard

Începerea invaziei lui Putin din Ucraina acum peste 780 de zile a fost urmată de impunerea a mai multor pachete de sancțiuni de către Occident contra Kremlinului. Acum însă, Statele Unite și Marea Britanie lovesc ”diamantele” Moscovei, interzicând comerțul cu aluminiu, cupru și nichel rusesc la Bursele din Londra și Chicago.

Mișcarea americano-britanică îl face pe Putin să stea cu mâna întinsă la Shanghai, un oraș cu 24 de milioane de locuitori și să cerșească ajutorul Chinei, pentru a face comerț cu aceste metale, fiind singura bursă unde mai sunt acceptate astfel de produse din Rusia, potrivit IntelliNews.

Bursa de Metale din Londra (LME) și Bursa Mercantilă din Chicago (CME) au blocat comerțul cu aluminiu, cupru și nichel produse de Rusia, a anunțat guvernul Regatului Unit pe 12 aprilie 2024.

Mișcarea va conduce Rusia mai adânc în îmbrățișarea Chinei, deoarece în Shanghai există acum singura bursă majoră de mărfuri care încă acceptă și comercializează metale rusești.

Pentru a atenua riscul de instabilitate a pieței, guvernul a spus că noile măsuri vor scuti stocurile existente de metal rusesc pe cele două burse. Aceste acțiuni pot fi în continuare tranzacționate și retrase fără restricții, oferind continuitate participanților pe piață. Interdicția din Marea Britanie nu este de așteptat să afecteze prețurile pe termen scurt, deoarece există stocuri mari de metal rusesc în depozitele LME.

Această mișcare, parte a interdicțiilor existente, urmărește să intensifice restricțiile asupra exporturilor interzise de metale rusești, reducând astfel o „sursă crucială de venituri pentru Kremlin”, a spus Regatul Unit.

Principalele metale rusești ale grupului de titan sau platină au fost excluse de la interdicție, deoarece Rusia rămâne un furnizor important al ambelor metale greu de găsit pe piața mondială.

LME, într-un comunicat separat, și-a afirmat angajamentul de a se alinia la sancțiunile și tarifele relevante și a anunțat că va colabora cu LME Clear pentru a implementa sancțiuni atât pentru operațiunile sale, cât și pentru cele ale participanților săi pe piață.

Exporturile de metale din Rusia s-au prăbușit

Orientările publicate de LME au subliniat impactul legislației britanice și al licențelor comerciale asupra comerțului rusesc cu metale. Mai exact, ei au clarificat că, în temeiul pachetului de sancțiuni modificat, achiziția de mandate rusești emise înainte de 13 aprilie 2024 ar fi permisă. Cu toate acestea, metalul produs după această dată ar fi supus interdicției.

LME a anunțat o suspendare imediată a justificării metalului relevant produs la sau după 13 aprilie, asigurând respectarea sancțiunilor, facilitând în același timp participarea continuă la procesul zilnic de decontare.

LME a anunțat, de asemenea, o suspendare privind plasarea în mandat a metalului produs de anumite mărci afectate în depozitele listate de LME la nivel global, cu excepția cazului în care proprietarul metalului ar putea stabili cu dovezi documentare clare că metalul a fost produs înainte de 13 aprilie.

Metalele aduc cel mai mare venit din exporturi din Rusia, după energie, contribuind cu 15 miliarde de dolari în 2023. Valoarea exporturilor de metale ale Rusiei a scăzut de la invazia Ucrainei de acum doi ani, scăzând cu 10 miliarde de dolari în 2023, de la 25 de miliarde de dolari în 2022, din cauza sancțiunilor.

Secretarul american al Trezoreriei, Janet Yellen, a aprobat acțiunea vizată, subliniind rolul acesteia în reducerea câștigurilor Rusiei, protejând în același timp aliații de repercusiuni adverse.

Marea Britanie și-a anunțat pentru prima dată intenția de a interzice metalele rusești în mai 2023 și a continuat cu legislația introdusă în decembrie pentru a interzice direct importurile de metale rusești. De asemenea, SUA au impus taxe vamale asupra diferitelor importuri de metale din Rusia.

Pentru mai multe știri urmărește-ne pe TELEGRAM!

 
Atmosferă de poveste la Târgul de Crăciun din Chișinău
Atmosferă de poveste la Târgul de Crăciun din Chișinău
Construcția drumului de ocolire a satului Bahmut din raionul Călărași este în toi
Construcția drumului de ocolire a satului Bahmut din raionul Călărași este în toi
Expoziția sculptorului Virgil Scripcaru, la Chișinău
Expoziția sculptorului Virgil Scripcaru, la Chișinău
Covor moldovenesc, „așternut” pe aleea Grigore Vieru din Capitală
Covor moldovenesc, „așternut” pe aleea Grigore Vieru din Capitală
Târgul de cariere Chișinău 2021: Hai că variante există
Târgul de cariere Chișinău 2021: Hai că variante există
Expoziţia Internaţională World Press Photo, la Chișinău
Expoziţia Internaţională World Press Photo, la Chișinău