image
Sursa foto: politiacapitalei.md

VIDEO // Un bărbat de 43 de ani din Chișinău, reținut, după ce polițiștii i-au depistat droguri în valoare de 30 000 de lei

Un bărbat în vârstă de 43 de ani, locuitor al capitalei, bănuit de păstrarea și comercializarea substanțelor narcotice a fost reținut de poliție. Acesta s-a dovedit a fi anterior judecat pentru infracțiuni analogice și furt.

Astfel, fiind dispusă efectuarea percheziției autorizate la domiciliul bărbatului, în rezultatul căreia forțele de ordine, au depistat și ridicat pachețele în care se afla substanță cu masă vegetală de culoare cenușie, pachețele pentru împachetarea drogurilor și alte bunuri proveniența cărora nu a putut să o explice.

Valoarea drogurilor ridicate de forțele de ordine constituie circa 30 000 lei, acestea au fost ridicate, sigilate și expediate la CTJ al IGP pentru efectuarea expertizelor de rigoare.

Bărbatul a fost plasat în arest pentru 30 de zile, iar conform legislației penale în vigoare acesta riscă închisoare pe un termen de la 7 la 15 ani.

Totodată, de către forțele de ordine sunt demarate acțiuni speciale de investigații și de urmărire penală în vederea documentării tuturor circumstanțelor cât și a altor persoane implicate.

Acțiunilor demarate de către forțele de ordine în cadrul operațiunii MAC-2021 demarată de IGP în perioada 01 iunie-31 august, care are drept scop prevenirea consumului și realizarea substanțelor psihotrope. În acest context polițiștii au intrat în posesia unei informații operative despre activitatea ilicită desfășurată de către bărbat care se ocupă cu comercializarea substanțe narcotice.

Noutăţile partenerilor

comentarii: