A văzut o trotinetă electrică nesupravegheată și a încercat să o vândă trecătorilor, dar a dat peste polițiști

A găsit o trotinetă electrică nesupravegheată și ar fi încercat să o vândă trecătorilor. Este vorba despre o persoană fără adăpost, care a încercat să „facă un ban”, dar a ajuns, într-un final, pe mâna oamenilor legii.

Foto: Captură de ecran

Potrivit poliției, cazul a avut loc astăzi, chiar în centrul capitalei.

Polițiștii, care patrulau pe strada Tighina, ar fi observat „comerciantul ambulant” care încerca să vândă bunul. Oamenii legii l-au luat la întrebări și au stabilit că trotineta aparține unei firme, care le dădea în chirie doritorilor.

Cazul este cercetat de poliție pentru a stabili toate circumstanțele și dacă omul „ingenios” va fi tras la răspundere.


Pub