Acum doi ani, Constantin Ursu a decis să inițieze o afacere în agricultură. A „ochit” niște terenuri agricole în Măgurele, raionul Ungheni, și s-a făcut proprietarul a șase hectare de terenuri agricole. Concomitent, a început să-și construiască și un bazin pentru acumularea apei, pentru că „fără apă, nu poți face agricultură. Sunt bani aruncați în vânt”.
El spune că schimbările climatice se resimt din ce în ce mai mult în sectorul agrar și că nu are rost să investești în acest domeniu fără a avea o sursă de apă pentru irigare.
Investiția în agricultură în condițiile încălzirii globale
O bună parte din terenurile cumpărate au stat neprelucrate vreo șapte-opt ani. Din acest considerent, Constantin a hotărât să facă analiza solurilor, pentru a vedea ce poate cultiva aici. „Testele au arătat că solul nu este bun pentru livadă. Și atunci, pe 4,5 hectare am cultivat lucernă, ca să îmbogățesc solul cu azot și să scap de buruiene. Iar pe 1,5 hectare, am cultivat levănțică”. A optat pentru levănțică pentru că este profitabilă, dar și pentru că nu necesită irigare. „Pentru cultivarea ei sunt suficiente doar ploile. Deși, dacă ar fi secetă ca anul trecut, ar fi fost necesară irigarea lanurilor cel puțin de 3-4 ori pe sezon”, explică agricultorul.
Chiar dacă a optat pentru culturi care nu necesită multă irigare, Constantin spune că a fost din start conștient că va avea nevoie de o sursă de apă. „Nu te poți menține și dezvolta în agricultură cu schimbările climatice atât de pronunțate. Peste vreo doi-trei ani și porumbul va trebui de irigat”, povestește el.
Bazin de acumulare cu filtru natural
Terenul cumpărat de Constantin este înconjurat de trei dealuri. Atunci când plouă, apele de pe cei trei versanți se scurg într-un bazin mai mic, unde se sedimentează nămolul, astfel acesta având rol de filtru natural. Ulterior, apa curată din acest bazin curge în bazinul mare.
În timp ce compania de construcții a început lucrările, studiile realizate de „Apele Moldovei” au arătat că locul dedicat bazinului se afla cândva în calea unui pârău secat. De aceea, compania de construcție a mutat un dig și a micșorat suprafața bazinului. În schimb, l-a adâncit și i-a crescut în sus dâmbul. Cercetările au mai arătat că la fundul bazinului este argilă grasă, plastică, ceea ce nu va permite risipa de apă.
Constantin spune că în bazin deja este acumulată puțină apă, însă practica arată că pentru completarea acestuia vor fi necesari circa doi ani. Conform agricultorului, apa din bazin va ajunge nu numai pentru irigarea celor șase hectare, dar și pentru irigarea terenurilor vecine.
Bazinele se construiesc în baza proiectelor individuale
Alexandru Frai, directorul companiei care se ocupă de construcția bazinelor de acumulare, spune că pentru fiecare teren se creează proiecte tehnice individuale. Realizarea acestora se face în baza calculului hidrologic, probabilităților de ploaie pe țară, a cantităților de apă ce s-ar putea aduna, capacitatea de absorbție, evaporarea ș.a. Toate bazinele trebuie să aibă avizul Agenției „Apele Moldovei și luate la evidența acesteia.
De exemplu, în cazul proiectului de lângă localitatea Fundul Galbenei, raionul Hîncești, unde frații Grosu au hotărât să înființeze o livadă modernă de cireș, apa se colectează de pe versanți. Aceasta se scurge printr-un canal, unde se depozitează nămolul, iar apa de la suprafață se acumulează printr-o țeavă în bazinul de acumulare. În acest caz, s-a recurs la impermeabilizare bazinului, ceea ce înseamnă că la fundul acestuia s-a instalat o membrană ce nu permite apei să fie absorbit de sol.
Alexandru Frai spune că nu este dificil de construit astfel de bazine, însă prețul poate fi destul de mare, în funcție de volumul acestora. „De exemplu, un bazin cu capacitatea de 10 mii metri cubi, construit la o distanță de o sută de kilometri de Chișinău, ar costa în jur 400-450 mii de lei, adică 40-45 lei per metru cub”, spune el.
În cazul fraților Grosu din Hîncești, bazinul de acumulare pentru irigarea livadei a fost finanțat în proporție de 80 la sută din fondurile proiectului de reducere a riscurilor climatice și dezastrelor implementat de PNUD, gospodăria lor fiind una din cele zece selectate în cadrul proiectului PNUD, care este finantat de Agentia Austriaca pentru Dezvoltare (ADA) cu fonduri ale Cooperării Austriece pentru Dezvoltare (ADC).
Însă agricultorii ar putea beneficia și de subvenționări din partea statului, construcția bazinelor și costul pentru membrana de impermeabilizare fiind co-finanțate din bugetul de stat.
Râuri și lacuri
Înainte de toate, agricultorii trebuie să cunoască două lucruri importante despre terenurilor lor: pretabilitatea solurilor (pentru că nu toate solurile pot fi irigate) și calitatea apei. „Solurile cernoziomice au cerințe foarte dure față de calitatea apei, iar 74 % din fondul irigațional le reprezintă anume aceste soluri”, spune cercetătorul științific și doctorul în ştiinţe agricole Vladimir Filipciuc.
Savantul menționează ca irigarea trebuie să fie una complementară, iar pentru asta e necesar de a determina tipul, cantitatea și frecvența precipitațiilor pe parcursul anului. „Dacă, de exemplu, anul acesta e un an secetos, atunci norma de irigare trebuie să fie mai mare. Deci, la conținutul de apă din sol adaugi cantitatea necesară pentru culturi”, explică el.
Aici notăm fermierii trebuie să obțină o autorizație de mediu pentru folosința specială a apei, pentru care va prezenta un pachet de documente ce vizează suprafața și amplasarea terenului, dar și calculele cantității de apă care urmează a fi folosită.
Întrebat despre apa din râurile Nistru și Prut, Vladimir Filipciuc spune că apa din aceste râuri poate fi utilizate pentru irigare. Mineralizarea apei din Nistru este de 0,5 grame/litru, compoziția chimică și ionică este favorabilă. Apa din Prut este puțin mai mineralizată și ajunge până 0,7 grame/litru. Și dacă agricultorii aflați în preajma acestor râuri își pot iriga culturile din aceste surse de apă, situația e diferită pentru fermierii cu terenuri în raioanele de centrul țării.
Conform studiilor, calitatea apei din râurile interioare din zona de nord este normală, în timp ce în centru și sud starea lor e mai problematică. Cât privește lacurile și iazurile, Vladimir Filipciuc spune că aici totul depinde de analizele de calitate a apei. „De exemplu, în lacul Taraclia mineralizarea ajungea la 5 grame/litru. Aici e mult pește, însă apa nu e bună pentru irigare”, spune el.
Savantul consideră că folosirea apei pluviale este o idee foarte bună. „Dacă o să fie și fâșii forestiere sau o să fie înierbate malurile, atunci în bazine se va acumula apă bună. Mai bună decât apa de ploaie nu este nimic”, spune el.
Filipciuc recomandă persoanelor interesate de agricultură dintâi să caute sursa de apă pentru irigare, să-i determine calitatea și abia apoi să investească în aceste terenuri și să le valorifice.
Apele subterane
Asociațiile de mediu consideră că, fără un studiu complex, folosirea apei subterane pentru irigare pune în pericol direct aprovizionarea cu apă potabilă a milioane de cetățeni. Însă, în ciuda protestelor ecologiștilor, în 2020 Guvernul a aprobat Regulamentul cu privire la folosinţa apelor subterane pentru irigarea prin picurare a terenurilor agricole ocupate cu culturi horticole cu scopul de a diminua efectul negativ al schimbărilor climatice asupra producției agricolă.
Conform datelor unor studii din 2014, gradul de mineralizare a apelor subterane pe întreg teritoriul țării depăşeşte limita admisibilă de 0,8-1 gram per litru. „La Briceni gradul de mineralizare a apei subterane este 2,7 grame per litru, Edineţ – 1,5 gr/l – 1,9 gr./l, Nisporeni – 1,6 gr./l. Astfel, în câţiva ani, terenurile irigate cu astfel de apă vor fi acoperite cu sare şi nu vor mai rodi”, arătau ecologiștii.
Vladimir Filipciuc a precizat că cercetările anterioare au arătat că circa 80 la sută din apele subterane nu sunt potrivite pentru irigare fie din cauza gradului de mineralizare, fie din cauza compoziției chimice.
Potrivit Cadastrului Funciar, Republica Moldova are peste 2,2 milioane de terenuri agricole, dintre care doar 22,5 mii de terenuri irigate. Potrivit PNUD Moldova, în perioada anilor 1990 – 2015, Moldova a trecut prin unsprezece secete care au cauzat o descreștere semnificativă a recoltelor și pășunilor. Seceta gravă din anul 1994 a dus la micșorarea PIB-ului cu 30% și micșorarea producției agricole de 26%. Seceta catastrofică din anul 2007 a avut impact asupra a 90% din suprafața țării, iar pierderile totale s-au ridicat la 1 miliard USD. În 2012, seceta a afectat semnificativ recoltele din regiunile centrale și de sud ale țării și a cauzat pierderi estimate la circa 1,25 miliarde USD.
Într-un studiu al Băncii Mondiale se arată că schimbările climatice vor avea un impact asupra multor sectoare, iar efectele acestora sunt pronunțate în cazul agriculturii din cauza cererii din ce în ce mai mare de apă pentru irigații. „Există probabilitatea ca acestea să ducă la o extindere a punctelor fierbinți de stres în ceea ce privește disponibilitatea apei din zona de nord și zona mediană a bazinului Prutului, precum și în sud-estul și sud-vestul țării, și vor fi necesare compromisuri între cerințele fluxului ecologic și cererea de apă pentru irigații în anii mai secetoși”, se arată în acesta. Experții BM spun că, în aceste condiții, se pot valorifica o serie de măsuri, cum ar fi irigarea adaptativă și practici agronomice reziliente, gestionarea cererii și eficiența în utilizarea apei, alocarea către utilizările cu valoare mare și stocarea sezonieră.
Foto: Unsplash
