Bijutiera care îmbină macul moldovenesc cu marea din Grecia

Am început conversația cu Albina Bătrînu printr-un tur virtual al magazinului și atelierului ei din Atena. Un spațiu cochet, unde vizitatorii pot vedea atât bijuteriile, cât și obiectele de decor create de Albina. În spatele magazinului se află atelierul unde bijutiera creează accesoriile care mai apoi fie sunt expuse în magazin, fie sunt trimise prin poștă către clientele ei din toată lumea. Am văzut în spațiu o reflexie a Albinei, iar pe ea – o stăpână primitoare, care știe ce se află în fiecare colțișor al magazinului, care e mândră de creațiile ei și recunoscătoare să se afle acolo. 

Albina a făcut studii în tehnologii informaționale și limbă engleză la universitatea „Alecu Russo” din Bălți. A lucrat mai mulți ani ca designeră grafică în Moldova. Îi plăcea domeniul, dar i-a fost greu să se reangajeze după ce a născut. „Nu puteam să-mi găsesc de lucru. Creșteam copilul singură și angajatorii mă întrebau ce se va întâmpla dacă se îmbolnăvește copilul, dacă asta înseamnă că o să lipsesc de la lucru. În plus, voiam să-mi schimb radical viața”. 

Cu susținerea tatălui ei stabilit în Grecia, Albina și fiica ei s-au mutat în Creta în 2013. Primii doi ani a lucrat în magazine turistice pentru că vorbea româna, engleza și rusa. Apoi s-a angajat la un magazin de bijuterii, unde i s-a cerut să și confecționeze bijuterii. Deși nu credea că o să poată, Albina a decis să încerce. A lucrat acolo două veri, timp în care a început să creeze bijuterii din pietre naturale, să facă coliere, brățări și cercei. Iar pe timp de iarnă, mergea la cursuri de confecționat bijuterii.

Șefă și unică angajată

Deși creează bijuterii de 5 ani deja, Albina continuă să facă cursuri de artă, ceramică, metal, pentru că îi place să învețe, să se perfecționeze. În ianuarie 2020 a reușit să-și deschidă magazinul propriu. Însă, la scurt timp, a venit pandemia și carantina. În această perioadă, Albina s-a concentrat pe dezvoltarea site-ului și magazinului online. De asemenea, a dezvoltat colaborări cu magazine online din mai multe țări, prin intermediul cărora își face cunoscute bijuteriile în Polonia, Italia, Spania. Colaborarea de care e cea mai încântată este cu o platformă de designeri din New York, care i-a făcut legătura și cu câteva showroom-uri. Astfel, bijuteriile ei sunt expuse și apar și în reviste din Statele Unite. 

„Când văd că cineva îmi apreciază creația, simt o satisfacție de nedescris. Pentru asta creez.”

Deocamdată, Albina nu-și permite să angajeze pe cineva. Prin urmare, e nevoită să le facă ea pe toate: designul și crearea bijuteriilor, administrarea paginilor pe rețelele sociale, administrarea magazinului, contabilitatea, site-ul.

„Dacă mă ocup de promovare, suferă bijuteriile, dacă mă ocup de bijuterii, nu promovez – deci risc să vând mai puțin. În plus, am grijă de fiica mea.”

Esmeralda – Smaragda

Fiica Albinei, Esmeralda, are 12 ani. Ea a crescut urmărind cum mama ei creează, ceea ce a inspirat-o să se apuce și ea de bijuterii. Prima ei colecție a fost de brățări pentru copii, iar acum face coliere.

Și numele mărcii folosite de Albina – Smaragda`s Art – tot de la numele fiicei vine. Esmeralda, adaptat în greacă, e Smaragda. Albina speră ca fiica ei să-i continue visul, însă o va susține indiferent de direcția pe care o va alege.

„I-am spus că o susțin în toate – dacă vrea să devină designeră de haine, de genți, de papuci, sau orice altceva. Ea e foarte creativă și îi place să creeze. Ne inspirăm una pe cealaltă.”

Albina mi-a povestit că și ea era de mică atrasă de artă. Încă de când avea 5 ani aduna pietricele – era fascinată de forme, culori și texturi. Apoi a pictat pereții din casă, crea structuri și forme din ghips, citea cărți de design, croitorie, artă. 

Frumos și cu grijă față de planetă

Nimic nu se aruncă în atelierul Albinei. Refolosește metalul, alege materiale naturale, de calitate: lemn, lut, mătase, cristale și pietre naturale. Dacă are o bijuterie care nu se vinde timp de 2-3 ani, o reciclează: schimbă designul, topește metalul, o creează din nou sau folosește materialele pentru altceva. 

La început credea că doar plasticul poate fi reciclat, dar a început să se informeze mai mult și a înțeles că poate recicla sau refolosi orice. Mi-a arătat un colier făcut din PET-uri reciclate, tablouri create din cearșafuri folosite, prelucrate și vopsite, corăbioare din reviste, staniol transformat, sticle de coniac pictate în motivele de pe covoarele moldovenești. 

Inspirație

De când a început să creeze bijuterii, Albinei îi vin idei de modele noi în momentele în care are minte liberă – în autobuz sau înainte de culcare sau când se plimbă. Obișnuia să țină un carnet pentru schițe lângă pat și desena bijuteriile pe care și le imagina, însă nu mai putea să adoarmă după, așa că a încetat să facă asta. 

Alteori, ia materialele și începe să modeleze. „La ultima colecție, am luat o sârmă în mână și am început s-o modelez. Mi-au ieșit 30 de bijuterii. Am creat colecția dintr-o răsuflare. Dar, de obicei, totuși am designul creat dinainte.” 

Se inspiră din natură, din copilăria ei petrecută în Moldova, dar și din Grecia. Creează diferit față de designerii greci. Struguri, maci, copacul de rodii, culorile mării – toate se regăsesc în tablourile ei. „În Grecia mi se spune că am bijuterii foarte stranii, diferite. Pe viitor, aș vrea să creez ceva nemaivăzut nicăieri.” 

Femeie, bijuterie, aventură

Albina are cliente din Moldova care locuiesc în Grecia și care o susțin. Dar, de când cu pandemia, vinde în mai multe țări, bijuteriile ei ajungând în Malaysia, Polonia, Spania, Moldova, Statele Unite și alte locuri. De aici i-a venit inspirația pentru un proiect: Woman Jewelry Adventure (Femeie, bijuterie, aventură).

Ea trimite o bijuterie cadou unei femei, oriunde în lume, iar destinatara face o poză cu bijuteria într-un loc reprezentativ pentru țara în care se află. Una din bijuteriile ei a ajuns la Lorena Eni, o fotomodelă din Moldova care locuiește la New York. 

„Sunt foarte recunoscătoare tuturor femeilor care mă susțin. Când femeile se susțin una pe alta, avem o putere enormă și facem lucruri minunate.”

Albina își propune să colaboreze cu publicații și magazine din Dubai, Elveția, Monaco, Franța. Și am încredere că o să reușească. Am văzut-o ambițioasă și muncitoare, recunoscătoare oamenilor cu care colaborează, mândră de munca ei și motivată să bucure cât mai multe persoane cu bijuteriile ei. 

Se încadrează în definiția de „diasporă”, deși nu se identifică astfel. Are familia în două țări și prieteni în toată lumea și a venit la Moldova.org să schimbe retorica despre moldovenii migranți.

Preluarea textelor de pe Moldova.org se realizează doar în limita maximă de 2000 de semne, cu 2 link-uri directe spre articolul citat în prima și ultima propoziție a fragmentului preluat. Fotografiile/infograficele de pe platforma moldova.org pot fi preluate în număr de maxim 2 bucăți per material și doar cu menționarea Moldova.org și numele autorului/autoarei.