image
Sursa foto: Jurnal.md

Prețul guvernării lui Dodon: Timp de șase luni, instituțiile statului au accesat credite de 45 de miliarde de la bănci

Începând cu 1 ianuarie și până în prezent, Ministerul Finanțelor a împrumutat de la băncile comerciale peste 45 de miliarde de lei, la dobânzi medii de 5-6%. În aceeași perioadă a anului trecut au fost împrumutate doar nouă miliarde. Despre aceasta a anunțat vicepreședintele Parlamentului, Alexandru Slusari.

Potrivit lui Slusari, anul trecut, în aceeași perioadă, suma împrumutului era puțin peste 9 miliarde de lei. Adică, timp de jumătate de an, Ministerul Finanțelor a împovărat statul de cinci ori mai mult față de anul precedent.

Chiar dacă cea mai mare parte a sumelor împrumutate au mers pentru achitarea datoriilor precedente, situația este alarmantă, întrucăt din 45 de miliarde aproximativ 43 au fost împrumutate pentru un termen scurt, pănă la un an, afirmă Alexandru Slusari.

„Aceasta este prețul izolării țării de către guvernarea Dodon, pe care din păcate îl vom plăti noi toți”, a conchis deputatul.

Noutăţile partenerilor

comentarii: