Veste bună pentru agricultori: A fost suplimentat numărul de locații ale târgurilor de produse agricole autohtone în capitală

Numărul de locații pentru târgurile de produse agricole atohtone a fost suplimentat în capitală. Astfel, producătorii autohtoni vor avea la dispoziție 26 de locuri pentru comercializarea produselor.

Foto:

„Inițial au fost aprobate 15 amplasamente pentru desfășurarea târgurilor de weekend cu produse agricole autohtone, ulterior au fost stabilite încă două amplasamente suplimentar la cele existente. Unul în sectorul Centru și altul în sectorul Ciocana. Respectiv, la momentul de față sunt 17 amplasamente pentru târgurile de weekend, suplimentar pentru susținerea producătorului autohton au fost aprobate nouă amplasamente pentru târguri permanente cu produse autohtone în două sectoare ale orașului și acestea vor fi desfășurate începând cu ziua de astăzi până pe 31 august. Procedura a rămas aceeași”, a declarat viceprimărița, Olga Ursu.

Totodată, Olga Ursu a menționat că producătorii agricoli autohtoni pot să se adreseze preturilor de sector pentru a primi autorizația de comerț în aceste noi locații permanente. 

Cele nouă locuri de târguri permanente vor funcționa începând de astăzi și până la data de 31 august, iar perioada de funcționare va putea fi prelungită la cerere. 


Pub