Principală  —  IMPORTANTE   —   Când se vor întruni membrii…

Când se vor întruni membrii CSM în ședință pentru a examina cererea de demisie a lui Ion Muruianu din funcția de judecător la CA

Următoarea ședință a Consiliului Superior al Magistraturii (CSM) în cadrul căreia vor fi examinate mai multe subiecte printre care și cererea de demisie depusă de către fostul președinte al Curții Supreme de Justiție (CSJ), actual magistrat la Curtea de Apel Chișinău (CA), Ion Muruianu, ar putea avea loc în luna august. Informația a fost furnizată pentru Ziarul de Gardă de membra CSM, Nina Cernat.

Într-un comentariu pentru ZdG, Nina Cernat a menționat că ședințele CSM nu vor avea loc o perioadă din lipsa de cvorum întrucât mai mulți membri CSM se află în concedii. Potrivit membrei CSM, o ședință a Consiliului ar putea avea loc abia în luna august.

Potrivit CSM, în conformitate cu prevederile art. 15 din Legea nr. 947-XIII din 19 iulie 1996, Consiliul Superior al Magisraturii ca organ colegial îşi exercită atribuţiile în plen fiind deliberativă cu participarea a cel puţin două treimi din membrii lui. Astfel, în ultima perioadă ședințele CSM au fost contramandate din lipsă de cvorum.

Pe agenda ultimei ședințe CSM, din 6 iulie, anulată din lipsă de cvorum era programatul subiectul cu privire la demisia magistratului Ion Muruianu.

După 31 de ani de activitate în sistemul judecătoresc, fostul președinte al Curții Supreme de Justiție (CSJ), actual magistrat la Curtea de Apel Chișinău (CA), Ion Muruianu, a depus la 1 iunie cerere de demisie din funcția de judecător.

Marți, 6 iulie, membrii Plenului Consiliului Superior al Magistraturii urmau să examineze solicitarea făcută de către magistratul Ion Muruianu, însă CSM a anunțat că ședința se contramandează din lipsa de cvorum.

Între timp, Consiliul Superior al Magistraturii (CSM) a anunțat joi, 15 iulie, un nou concurs pentru funcția de judecător la Curtea Constituțională (CC). Desfășurarea noului concurs vine după ce, la 15 iunie, niciunul dintre candidați, 16 la număr, nu a întrunit condițiile necesare pentru desemnarea în funcția de judecător la CC.

Prin Hotărârea nr. 173/17 din 15 iunie 2021, publicată la 14 iulie 2021, Plenul CSM a anunțat concurs pentru desemnarea unui judecător la Curtea Constituțională a Republicii Moldova din partea Consiliului Superior al Magistraturii, stabilind termenul-limită de depunere a actelor necesare pentru participare la concurs – 30 de zile din momentul publicării prezentei Hotărâri pe pagina web a Consiliului Superior al Magistraturii.

La 15 iunie 2021, concursul pentru funcția de judecător la Curtea Constituțională (CC) a fost anulat, din motiv că niciun candidat nu a întrunit condițiile necesare pentru desemnarea în funcția de judecător la CC. Decizia a fost luată de către membrii Consiliului Superior al Magistraturii (CSM).

În luna martie curent, pentru concursul privind suplinirea funcției de judecător la Curtea Constituțională s-au înscris 16 candidați. Marți, 15 iunie, membrii CSM l-au exclus din concursul pentru funcția de judecător la Curtea Constituțională pe deputatul socialist Vasile Bolea, din motiv că „nu a întrunit condițiile necesare”.