Talibanii sunt considerați o organizație teroristă în Rusia de aproape două decenii, iar presa e obligată să menționeze asta de fiecare dată când scrie despre Afganistan. Și cu toate astea, pe 8 și 9 iulie, o delegație a structurilor islamiste din Afganistan, care au dat atât de furcă forțelor internaționale în aceste două decenii din 2001 încoace, a fost primită cu toate onorurile la Moscova.
E limpede că scopul Rusiei este acum de a normaliza și îmbunătăți relațiile cu cei pe care Kremlinul îi consideră viitorii posibili stăpâni ai Afganistanului după 11 septembrie, data la care retragerea trupelor SUA și NATO din Afganistan e presupusă a fi totală.
Talibanii sunt puși pe lista organizațiilor teroriste din Rusia încă din 2003, dar la începutul acestei luni trimișii lor s-au întâlnit și au discutat la Moscova cu nimeni altul decât inamovibilul ministru de externe Serghei Lavrov, la 30 de ani de la dezastruoasa retragere sovietică, în urma invadării Afganistanului în deceniul 1980, și chiar în vreme ce are loc acum cealaltă retragere, cea a forțelor SUA și NATO.
Afganistan: o „înfrângere strivitoare”
Poate că cel mai dur verdict în chestiunea retragerii totale a SUA și NATO din Afganistan este cel care rezumă analiza publicată de săptămânalul britanic The Economist: „Războiul american în Afganistan se încheie printr-o înfrângere strivitoare”.
Am mai scris despre condițiile acestei retrageri totale a occidentului și despre marșul victorios al talibanilor. A fost un conflict atipic și prin natura terenului și a felului în care atât forțele SUA, cât și cele ale NATO au trebuit să se adapteze, dar și prin felul în care s-au adaptat talibanii înșiși.
Afganistanul a trecut de la Evul Mediu, la propriu, unde satele nu aveau (iar multe nu au nici astăzi) electricitate, iar liniile de telefon fix erau inexistente, la o societate la fel de tribală, dar în care toată lumea posedă un telefon mobil, buticurile de internet sunt peste tot, ba chiar, spre deosebire de Iranul vecin, Afganistanul nu cunoaște cenzura internetului, în primul rând, deoarece nu dispune de tehnologia pentru a aplica o asemenea cenzură a internetului.
Astăzi rămân însă unele zone de umbră, printre care: rolul și prezența discretă a Rusiei, întărite de vizita talibanilor la Moscova luna aceasta. Într-adevăr, începând de la victoria talibanilor asupra celorlalte facțiuni ale rezistenței mujahedinilor, în 1996, la doar patru ani de la retragerea totală a Rusiei (ex-URSS) de acolo în 1992, rolul și influența Moscovei au cunoscut unele răsturnări spectaculoase.
„Marele Joc”
Pentru a înțelege bine răsturnările, trebuie să pornim de la ceea ce a fost numit „The Great Game”, Marele Joc: rivalitatea, în sec. al XIX-lea și până la Primul Război Mondial, între Imperiul britanic și cel țarist pentru ocuparea Asiei centrale. Acel „Război Rece” avant la lettre amenința în orice moment să se transforme în război direct, mai ales că Rusia țaristă râvnea la ocuparea Persiei sau Indiei, iar rivalitatea celor două puteri a dus la desenarea granițelor actuale din regiune, concepute astfel încât India (pe atunci britanică) să nu se atingă niciodată cu Rusia (acolo unde astăzi sunt Tadjikistanul și Kirghizia).
Afganistanul a fost întotdeauna statul tampon prin excelență. În această perspectivă a rivalităților reînviate, trebuie amintit rolul Pakistanului, regim islamist și militarizat, în care populația paștună (din rândurile căreia au ieșit „talibanii”) este mai numeroasă decât în Afganistanul propriu zis. Talibanii au preluat puterea, după un scurt război împotriva celorlalți mujahedin în 1995-1996, după ce fuseseră antrenați și înarmați de serviciile secrete ale Pakistanului ISI (Inter-Services Intelligence).
Cucerind în scurtă vreme aproape întreg teritoriul Afganistanului, talibanii nu au reușit însă să cucerească și inaccesibila vale Panjshir, la poalele Hindukush-ului, unde luptătorii tadjici erau condus de cel care avea să devină eroul național al Afganistanului, Ahmad Shah Massoud. Nu este o întâmplare că valea Panjshir cu munții ei fusese singura regiune din Afganistan neocupată anterior nici de sovietici. Același Ahmad Shah Massoud care ținuse piept URSS-ului conducea acum rezistența împotriva talibanilor.
URSS-ul se destrămase între timp, iar forțele lui Massoud se învecinau cu Tadjikistanul ex-sovietic, frontieră muntoasă dificilă, dar poroasă, prin care foștii mujahedini au început să primească ajutor militar din parte Rusiei pe care o combătuseră cu puțini ani înainte. Nu a mirat, așadar, pe multă lume că atunci când a apărut în fața Parlamentului European, la Bruxelles, în aprilie 2001, Ahmad Shah Massoud ajunsese în Belgia… prin Moscova!
Massoud a fost asasinat în Afganistan pe 9 septembrie 2001, de niște musulmani din Belgia care se prezentaseră ca jurnaliști, și a urmat lanțul de evenimente și atentate care au dus la intervenția SUA și la căderea talibanilor. Majoritatea acestora, împreună cu conducerea Al-Aida, au fugit (din nou) în Pakistan, unde Ossama Bin Laden a și fost omorât de forțele speciale SUA un deceniu mai târziu, în mai 2011.
Cât de flexibilă e noțiunea de „terorism”?
În acel deceniu, însă, interesul Moscovei s-a întors din nou în favoarea foștilor dușmani, Rusia ajutând de astă dată discret talibanii. Ba chiar, un articol în The New York Times afirma că Moscova plătește recompense talibanilor care ucid militari americani. Casa Albă a afirmat însă în aprilie acesta că după o minuțioasă anchetă nu a găsit nicio dovadă care să sprijine acest fapt.
Luna trecută, Rusia a organizat chiar manevre militare în Tadjikistan, la granița cu Afganistanul, și a repetat, prin Ministerul de Externe, că se opune prelungirii prezenței militare americane în Asia Centrală.
Aparent, în acest moment Moscova joacă pe ambele fronturi în Afganistan, neputând prevede (nimeni nu o poate, de altfel) cum va evolua balanța de forțe după 11 septembrie: pe de o parte, Kremlinul întreține legături oficiale cu guvernul pro-occidental al lui Ashraf Ghani prin intermediul Consiliului de Securitate al Rusiei, condus de Putin, iar pe de altă parte întreține aceste legături cu talibanii, prin intermediul Ministerului de Externe al lui Lavrov.
Moscova mizează așadar și pe teroriștii talibani. Ceea ce i-a făcut pe unii comentatori în Rusia să scrie, cu zâmbet acru sau sarcasm, că dacă lista teroriștilor este atât de flexibilă, atunci Kremlinul ar putea negocia și cu organizația „teroristă” a lui Alexei Navalnîi.
