fbpx

doc | Restricțiile COVID-19, actualizate: În ce condiții se vor desfășura evenimentele

Lista măsurilor de combatere a coronavirusului a fost actualizată de Comisia Naţională Extraordinară de Sănătate Publică (CNESP) la 17 iulie curent. Au fost stabilite reguli cu privire la intrarea pe teritoriul R. Moldova, dar și măsuri care vizează prevenirea răspândirii COVID-19, în contextul în care, potrivit autorităților, sunt înregistrate tot mai multe cazuri de import. 

Urmărește-ne pe Telegram și Instagram.

Astfel, persoanele care  traversează frontiera de stat pe sensul de intrare şi au petrecut ultimele 14 zile anterioare, consecutive, într-una sau mai multe ţări clasificate ca zonă verde se instituieo bligativitatea prezentării rezultatului negativ al testului PCR COVID-19, efectuat cu cel mult 72 ore înaintea îmbarcării, pentru persoanele care călătoresc cu mijloace de transport în comun, sau cu cel mult 72 ore înaintea intrării pe teritoriul Republicii Moldova, pentru persoanele care călătoresc cu mijloace de transport proprii.

De menționat este faptul că există și excepții. Mai multe detalii despre condițiile de intrare pe teritoriul R. Moldova, vezi mai jos:

Pe plan intern, CNESP admite desfășurarea evenimentelor festive cu caracter unic în cadrul unităților de alimentație publică, cu ocuparea a cel mult 50% din numărul de locuri în spațiile închise din cadrul unităților, prevăzut în Notificarea privind inițierea activității de comerț, cu respectarea strictă a măsurilor de prevenire și control al infecției COVID-19 și obligația organizatorilor de a întocmi lista participanților, cu evidența epidemiologică, conform modelului stabilit.

Se recomandă desfășurarea evenimentelor în spații deschise.

Pe teritoriul zonelor de agrement se va admite un număr limitat de persoane, astfel încât să fie asigurată o suprafaţă de minimum 4 m2 pentru fiecare persoană. Fluxul de persoane va fi dirijat astfel încât să se evite formarea aglomeraţiilor.

Specialiștii au menținut restricția privind purtarea măștilor în toate spațiile publice închise, în transportul public și la stațiile de așteptare.

 

Articole asemănătoare

Back to top button