image
Sursa foto: Jurnal.md

Un tânăr de 29 de ani a murit în timp ce alerga la un maraton sportiv din Hâncești

Un tânăr, în vârstă de 29 de ani, din raionul Străşeni, a murit în timp ce alerga la un maraton sportiv din Hâncești.

Astăzi, între orele 06:00-11:00, în Piața Suveranității din municipiul Hâncești, s-a desfășurat maratonul „Împreună pentru un mod sportiv de viață", organizat de către Asociația Obștească "Run Moldova", în colaborare cu Consiliul raional Hâncești, unde au participat amatori care au parcurs distanța de 5 și 10 km.

La finalul evenimentului, organizatorii au observat că un participant lipsește.

Ulterior, tânărul de 29 de ani, din raionul Strășeni, fost depistat lângă traseul de alergare, fiind inconștient.

La fața locului a ajuns un echipaj medical, iar medicii au încercat să-l resusciteze.

Din nefericire, medicii nu au reușit să-l readucă la viață.

Trupul neînsuflețit a fost transportat la spital pentru efectuarea expertizei și pentru a stabili cauza exactă a morții.

Noutăţile partenerilor

comentarii: