A decedat, în timp ce alerga la maratonul sportiv de la Hîncești: un tânăr de 29 de ani, găsit mort pe traseul cursei

Un tânăr de 29 de ani, din raionul Strășeni, și-a pierdut viața, astăzi, în timp ce participa la maratonul: „Împreună pentru un mod sportiv de viață".

Foto: UNIMEDIA

Între orele 06:00-11:00, în Piața Suveranității din mun.Hîncești, s-a desfășurat maratonul, unde amatorii au parcurs distanța de 5 și 10 km.

La finalul evenimentului, organizatorii au observat că un participant lipsește.

Ulterior, tânărul de 29 ani, din raionul Strășeni, a fost găsit, lângă traseul de alergare, inconștient.

La fața locului a ajuns un echipaj medical, care a încercat să-l resusciteze. Dar din nefericire medicii nu au reușit să-l readucă la viață.

Trupul neînsuflețit a fost transportat la spital pentru efectuarea expertizei care va stabili cauza exactă a morții.


Pub