Instanța a admis demersul procurorilor privind recuzarea a doi judecători, ce urmau să decidă dacă îl lasă sau nu pe Damir în arest
Instanța de apel a admis demersul PCCOCS de recuzare a unor judecători din complet, ce urmau să examineaze contestația depusă de către avocații lui Dorin Damir cu privire la anularea mandatului de arest de 30 de zile, dictat de prima instanță.
Foto: FEA

„În scopul asigurării imparțialității completului de judecată, date fiind anumite relații de rudenie existente între unii judecători și persoane din anturajul președintelui FEA”, a declarat pentru UNIMEDIA purtătorul de cuvânt al instituției, Emil Gaitur.

Deocamdată nu se știe când se va examina recuzarea.

Trei persoane au fost reținute în urma mai multor percheziții desfășurate de procurori, în colaborare cu ofițerii SIS. Acțiunile procesuale vizează activitatea angajaților fostei Direcții nr.5 din cadrul INI al IGP al MAI, acțiunile cărora sunt cercetate prin prisma a cinci componențe de infracțiuni: „abuz de serviciu”, „delapidarea averii statului”, „trecerea ilegală a frontierei de stat”, „divulgarea secretului de stat” și „fals în acte publice”.

Ulterior, Dorin Damir și alte două persoane, printre care șeful Inspectoratului de Poliție Bălți, Valeriu Cojocaru, au primit câte 30 de zile de arest preventiv.


Pub