(video) Năstase spune că Slusari nu va părăsi formațiunea de dragul unei funcții în Guvern: „Nu a fost și nu va fi niciodată în alt partid”

Fostul parlamentar Alexandr Slusari nu va accepta niciodată o funcție în următorul Guvern cu prețul părăsirii Platformei DA. Declarația a fost făcută de Andrei Năstase, la emisiunea Puterea a 4-a de la N4.

Foto: Unimedia

„Alexandr Slusari nu a fost în alt partid și nu va fi niciodată în viața lui, atâta timp cât îl cunosc eu. Dacă asta este abordarea colegilor mei de la PAS, mie mi se pare una greșită și nu este cu nimic mai bună decât ce a lui Plahotniuc, dacă e adevărat. Nu am văzut așa abordare, dar dacă este adevărat, nu găsesc nicio diferență ”, a spus Năstase.

„Domnul Slusari a spus foarte clar că îi diferențiază cu colegii mei de la PAS mai multe lucruri, inclusiv ideologice”, a adăugat Năstase.

Fostul deputat, Alexandr Slusari, „nu spune nu” funcției de ministru al Agriculturii. Acesta spune că este sceptic, întrucât „unele momente” nu coincid cu poziția celor din PAS, însă este gata pentru discuții. Reacția membrului Platformei DA vine după ce un grup de agricultori din sudul țării i-au adresat o scrisoare președintei țării, Maia Sandu, în care solicită să fie examinată candidatura lui Slusari pentru această funcție.

Președinta Maia Sandu a declarat că atunci când era la șefia Guvernului i-a propus lui Alexandr Slusari să fie ministru al agriculturii, însă ultimul a refuzat. Comentariu a fost oferit în contextul solicitării venite din partea unui grup de fermieri cu privire la numirea fostului deputat Platforma DA, la conducerea ministerului. Totodată a menționat că „responsabilitatea este a PAS”, iar decizia finală le aparține. 

Fostul deputat Alexandr Slusari o contrazice pe președinta Maia Sandu. După ce șefa statului a spus ieri că Slusari, anterior, a refuzat propunerea Maiei Sandu, când era prim-ministră, să devină ministru al Agriculturii sau șef la MAI, fostul parlamentar spune că despre candidatura sa la ministerul agriculturii nici nu s-a discutat. Ce ține de funcția la MAI, acesta spune că „era firesc să refuze”, întrucât este un domeniu pe care nu îl cunoaște.


Pub