Fostul șef al Direcției 5, Valeriu Cojocaru și inspectorul din cadrul Poliției de frontieră, rămân în arest pentru 30 de zile

Instanța de apel a admis demersul PCCOCS de recuzare a unor judecători din complet, ce urmau să examineaze contestația depusă de către avocații lui Dorin Damir cu privire la anularea mandatului de arest de 30 de zile, dictat de prima instanță și a menținut măsura arestului preventiv pentru 30 de zile, aplicată la solicitarea PCCOCS, în privința șefului Inspectoratului de Poliție al municipiului Bălți, Valeriu Cojocaru și a inspectorului Poliției de Frontieră.

Foto: Simbol

Șeful Inspectoratului de Poliție Bălți, Valeriu Cojocaru, a fost plasat în arest pentru 30 de zile, la data de . Acesta este cercetat într-un dosar privind „abuzul de serviciu”, „delapidarea averii statului”, „trecerea ilegală a frontierei de stat”, „divulgarea secretului de stat” și „fals în acte publice”, inițiat de Procuratura pentru Combaterea Criminalității Organizate și Cauze Speciale, de comun cu Serviciul de Informații și Securitate.

Fostul șef al faimoasei Direcții 5 a INI, fost comisar de Bălți, Valeriu Cojocaru, se află în arest preventiv la Anenii Noi, au comunicat surse din cadrul procuraturii pentru UNIMEDIA. „Acesta se află sub monitorizarea ofițerilor SIS, 24 din 24 de ore, întrucât a început colaborarea cu ancheta”, au mai spus sursele menționate.

Investigațiile vizează activitatea angajaților fostei Direcții nr.5 din cadrul INI al IGP al MAI, iar în cadrul dosarului au fost reținute trei persoane - șeful Inspectoratului de Poliție al mun. Bălți, un inspector din cadrul Poliției de Frontieră și președintele Asociației FEA, Dorin Damir.


Pub