Un consilier local, unul raional și un director de gimnaziu, luați la ochi de ANI. Ce au depistat inspectorii

Autoritatea Națională de Integritate a emis alte patru acte de constatare în care au fost depistate trei incompatibilități de funcție și un conflict de interese admise de către subiecții declarării. În constatările stabilite sunt vizați un consilier raional, un contabil-șef, un consilier local și un director de gimnaziu.

Foto: UNIMEDIA

În primul caz, este vorba despre un consilier raional din Consiliul raional Fălești, care a admis o incompatibilitate de funcție. În anul 2019, acesta a obținut mandatul de consilier local. Până a deveni consilier, subiectul avea și calitatea de șofer în cadrul aparatului Președintelui raionului Fălești. Funcția o deținea din anul 2017, respectiv, după ce a devenit și consilier raional, acesta nu și-a soluționat incompatibilitatea în termenul de 30 de zile și și-a continuat activitatea în ambele funcții.

Aceeași situație s-a întâmplat și în cazul contabilului șef al Primăriei municipiului Soroca. Din anul 2016, subiectul fiind în calitate de funcționar în cadrul primăriei presta și servicii contabile într-o altă localitate din raion, mai exact în cadrul unui gimnaziu. Cele două funcții au fost obținute în același an, fără a întreprinde în termen de 30 de zile acțiunile necesare pentru a soluționa starea de incompatibilitate.

Cu o încălcare privind incompatibilitate de funcție s-a ales și un consilier local din satul Băxani din raionul Soroca. Acesta exercita simultan cu mandatul de consilier local în localitate și funcția de bibliotecar. La fel, nu a respectat legislația din domeniu și nu a rezolvat starea de incompatibilitate, prin renunțarea la una dintre cele două funcții.

În cadrul verificărilor, inspectorii de integritate au depistat și un conflict de interese, care a fost admis de către directorul gimnaziului Bumbăta din raionul Ungheni. Acesta a emis și a încheiat mai multe acte administrative și juridice în care erau vizate interesele soțului, angajat fiind în cadrul instituției de învățământ. Astfel, subiectul nu a declarat conflictul de interese în care s-a aflat cu soțul la emiterea acestor acte și nu a așteptat o soluție în acest sens.

Potrivit legislației, persoanele vizate riscă să rămână fără funcții și vor fi decăzute din dreptul de a deține o funcție publică sau de demnitate publică timp de 3 ani, urmând să fie incluse în Registrul Interdicțiilor.

Subiecții au dreptul să conteste actele de constatare în instanța de judecată. Astfel că, actul emis pe numele contabilului șef al Primăriei municipiului Soroca a fost contestat. De menționat că, în privința consilierului local din satul Băxani din raionul Soroca actul de constatare este unul definitiv, iar interdicțiile stabilite de inspectorii de integritate pot fi deja aplicate.


Pub