fbpx

Pachetul majoritar de acțiuni al „MOLDASIG” SA a revenit în gestiunea statului

Comisia Națională a Pieței Financiare (CNPF) informează că pachetul majoritar de acțiuni al „MOLDASIG” SA a revenit în gestiunea statului.

Urmărește-ne pe Telegram și Instagram.

Potrivit unui comunicat de presă al CNPF, după opt luni, pe parcursul cărora au avut loc nenumărate ședințe de judecată, astăzi, 16 iulie 2021, Curtea de Apel Chișinău a dat câștig de cauză Comisiei Naționale împotriva Încheierii Judecătoriei Chișinău, sediul Râșcani (judecător Olesea Țurcan), potrivit căreia atribuțiile organelor de conducere și pachetul majoritar (75%) al „MOLDASIG” SA – gestionate de către stat (în persoana CNPF) – au fost transmise în administrare specială provizorie unor companii private.

Instituția afirmă că decizia Colegiului civil, comercial și de contencios administrativ al Curții de Apel Chișinău din 16.07.2021”… este irevocabilă din momentul emiterii”.

„În context, reamintim că la 6 noiembrie 2020 magistrata Judecătoriei Chișinău, sediul Râșcani, O. Țurcan a emis o decizie judecătorească prin care a fost instituită administrarea specială provizorie, compania de audit „CONFIDENTIAL-AUDIT” SRL fiind desemnată în calitate de organ executiv unipersonal al „MOLDASIG” SA, respectiv, cu înlăturarea organelor de conducere statutare ale societății de asigurări în cauză.

De asemenea, potrivit deciziei judecătorești menționate, compania de audit „ALTIMEEA” SRL a fost desemnată pentru exercitarea atribuțiilor Consiliului societății (în calitate de organ statutar), fiindu-i delegate în gestiune acțiunile nou-emise”, se spune în comunicatul CNPF.

Articole asemănătoare

Back to top button